Pe aceeași temă
„Rusia desfăşoară o operaţiune militară specială în Ucraina şi va atinge pacea în condiţiile noastre", a declarat Medvedev, fost preşedinte al Federaţiei Ruse (între 2008 şi 2012), într-un interviu acordat agenţiei de presă TASS.
„Anume în termenii noştri şi acest lucru trebuie spus clar. Nu în termenii pe care foştii «parteneri» din cadrul comunităţii internaţionale, care râvnesc la înfrângerea militară a Rusiei, încearcă să ni-i impună”, a afirmat Medvedev, citat de agenţia rusă oficială de presă.
Dmitri Medvedev a adăugat că desfăşurarea „operaţiunii speciale” în Ucraina a fost un răspuns „dur, dar minuţios gândit” la politica rusofobă dusă de Occidentul colectiv.
Rusia, potrivit lui, îşi va asigura interesele prin toate mijloacele care îi stau la dispoziţie, conform TASS. „Avem propriile noastre interese naţionale şi le vom asigura prin toate mijloacele disponibile”, a reiterat el.
Obiectivul Statelor Unite şi al aliaţilor lor este „distrugerea Rusiei”, susţine Medvedev în interviul publicat de TASS cu ocazia împlinirii a 14 ani de la începutul războiului de cinci zile din august 2008 din Georgia, notează EFE.
Medvedev, care la acea vreme era preşedintele Rusiei, a subliniat că acel conflict, precum şi cel care are loc în prezent în Ucraina, reprezintă "un singur proces, o idee generală îndreptată împotriva Rusiei".
„Şi în asta constă dorinţa Occidentului, în primul rând a SUA şi a altor ţări anglo-saxone, de a ne înrăutăţi situaţia. Cum? Prin vecini, în imediata apropiere a graniţelor Rusiei", a spus fostul preşedinte, care a evocat naraţiunea Moscovei că, în 2008, SUA l-au împins pe preşedintele georgian de atunci, Mihail Saakaşvili, să atace Osetia de Sud şi trupele ruse de menţinere a păcii staţionate în acea regiune.
Medvedev a indicat că, în prezent, SUA duc "aceeaşi politică provocatoare, la drept vorbind, criminală" în Ucraina, dar "cu sprijin semnificativ mai activ din partea Uniunii Europene, care şi-a pierdut autonomia", potrivit EFE. "Obiectivul este acelaşi: distrugerea Rusiei. Aceasta este cauza principală a procesului geopolitic rusofob extrem de agresiv pe care l-a lansat Occidentul", susţine acesta, conform agenţiilor de presă citate.