Mega-bomba americană MOAB a omorât zeci de combatanți daesh, din așa-zisul stat islamic

Dora Vulcan | 14.04.2017

Cea mai puternica bomba americana ne-nucleara, lansata joi in estul Afganistanului, a distrus un fief muntos al gruparii autointitulate ”stat islamic”, barbari DAESH, dintre care a ucis 36 de combatanti islamisti, a anuntat guvernul afgan, care sustine ca niciun civil nu si-a pierdut viata in atac.

Pe aceeași temă

 

 

 

"In urma bombardamentului, repere strategice ale Daesh (acronimul arab pentru SU) si un complex profund de tunele au fost distruse, iar 36 de combatanti ai SI ucisi", a precizat ministerul afgan al Apararii, intr-un comunicat, transmit AFP și The Guardian.

 

 

 

Acest bombardament intervine la o saptamana dupa intensele lovituri americane impotriva regimului din Siria si in aceeasi zi in care SUA au avertizat ca vor "rezolva problema" nord-coreeana.

 

 

 

Mohammad Shahzadah, care traieste intr-un sat situat la aproape 2,5 kilometri de locul in care a cazut bomba, a declarat pentru The Guardian, preluat de Hotnews.ro, ca cerul a fost acoperit de flacari si pamantul a inceput sa tremure.

 

 

"Pamantul parea o barca in furtuna", a povestit Shahzadah. "Am crezut ca e bombardata casa mea. Anul trecut o drona a lovit o casa de langa mine, dar  de data asta am simtit de parca a cazut cerut pe pamant. Copiii si femeile au fost foarte speriati", a adaugat el.

 

 

 

Explozia s-a auzit pe o raza de kilometri intregi si a provocat o imensa coloana de flacari in aceasta zona izolata.

 

 

 

 

"Este cea mai puternica explozie pe care am vazut-o vreodata. Locul a fost invadat de flacari foarte inalte", a declarat Esmail Shinwari, guvernatorul districtului Achin, adaugand ca bomba a lovit zona Mamand Dara.

 

 

 

O sursa apropiata de insurgentii afgani a declarat, sub acoperirea anonimatului, ca locuitorii au simtit pamantul miscandu-se "ca la un cutremur" si ca unii dintre ei au lesinat din cauza puterii suflului.

 

 

 

"Oamenii au fugit din zona de teama unor noi bombardamente", a adaugat el.

 

 

 

Bomba a fost lansata dupa o intensificare a luptelor in aceasta zona, saptamana trecuta, unde fortele afgane sustinute de trupe americane au dificultati in a inregistra progrese. Un soldat al fortelor speciale americane a fost ucis sambata trecuta la Nangarhar intr-o operatiune anti-SI.

 

 

 

Experti in securitate afirma ca SI si-a stabilit baze in apropiere de zonele unde locuiesc civili, dar guvernul afgan spune ca mii de familii au fugit din aceste locuri luna trecuta.

 

 

 

Potrivit unui purtator de cuvant al fortelor speciale afgane din Nangarhar, nu mai ramasese decat o familie, care a fost transferata in securitate.

 

 

 

Din cauza tunelelor si a transeelor, "e practic imposibil sa avansezi acolo", a adaugat ofiterul Ahmad Jawed Salim. "Acum, fortele noastre progreseaza in vale si pentru moment nu intampina nicio rezistenta".

 

 

 

Megabomba, conceputa in 2002-2003 la inceputul razboiului din Irak, este cea mai mare bomba nenucleara folosita vreodata in lupta, a precizat armata americana a aerului.

 

 

 

Un purtator de cuvant al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a condamnat intr-un comunicat acest bombardament ale americanilor care "folosesc Afganistanul precum un laborator de experimente", subliniind ca eliminarea "Daesh este munca afganilor".

 

 

 

Provincia Nangarhar, la granita cu Pakistanul, este prima regiune de implantare in Afganistan a organizatiei jihadiste nascute in Orientul Mijlociu.

 

 

 

 

 

Bomba cu efect de suflu masiv (MOAB) GBU-43/B, supranumita "mama tuturor bombelor, a lovit joi seara ceea ce autoritatile afgane descriu drept o retea de tunele si grote folosita de SI in districtul Achin, in provincia estica Nangarhar.

 

 

 

 

***

 

 

 

Este pentru prima oara cand aceasta bomba de 9,8 tone, cu o putere exploziva comparabila cu 11 tone de TNT, este folosita in lupta. Atacul constituie un avertisment si pentru talibani, mult mai numerosi si mai bine implantati, inainte de inceputul ofensivei de primavara.

 

 

Patru oficiali ai armatei americane au anunțat joi seara că Washingtonul a lansat o bombă uriaşă în Afganistan. Potrivit primelor informaţii, bomba poreclită MOAB (Mother Of All Bombs) a fost lansată în jurul orei locale 19.00 (17.30 ora României).  

 

 

 

MOAB este cea mai mare bombă non-nucleară lansată vreodată de Statele Unite, transmite CNN. 

 

 

 

MOAB este cunoscută drept ”mama tuturor bombelor” şi cântăreşte aproximativ 10.000 de kilograme, fiind ghidată de un sistem GPS, relatează News.ro, citat de Digi 24.

 

 

 

De asemenea, bomba a fost lansată de o aerovană MC-130, care aparţine Comandei de Operaţiuni Speciale.

 

 

 

Potrivit surselor militare, cea mai mare bombă non-nucleară a avut drept ţintă o serie de tuneluri ale jihadiştilor Statului Islamic din provincia Nangarhar, potrivit publicației Haaretz.

 

 

 

Armata americană evaluează în acest moment daunele provocate de MOAB.

 

 

 

Este pentru prima dată când o asemenea bombă este utilizată pe câmpul de luptă, muniţia fiind dezvoltată în timpul războiului din Irak.   

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ce este MOAB și ce poate face, AICI

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22