Merkel, aluzie la relația cu SUA: S-a încheiat vremea în care ne puteam baza unii pe alții

E.b. | 29.05.2017

Cancelarul german Angela Merkel a declarat că "vremea în care ne puteam baza pe deplin unii pe alții aproape s-a încheiat", într-o aparentă aluzie la relația dintre Europa și SUA, relatează AFP și DPA.

Pe aceeași temă

 

 


"Noi, europenii, trebuie să ne luăm destinul în mâini", a declarat duminică, la Munchen, cancelarul german Angela Merkel după summitul G7 de sâmbătă marcat de tensiuni între președintele american Donald Trump și aliații săi occidentali, conform AFP și DPA, preluate de Agerpres.

 

Desigur, acest lucru se poate face numai în spiritul prieteniei cu Statele Unite și Marea Britanie, a spus ea.

 

"Însă, trebuie să ne luptăm pentru viitorul nostru, ca europeni, pentru propriul nostru destin", a adăugat cancelarul german, în opinia căreia relațiile cu președintele francez Emmanuel Macron trebuie să fie cu atât mai strânse.

 

Angela Merkel a făcut aceste declarații în capitala Bavariei în urma summitului G7 (Germania, Franța, Italia, Japonia, Canada, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie) de la Taormina, în Sicilia, unde unitatea dintre cele șapte țări cele mai bogate din lume s-a destrămat în fața lui Donald Trump, care a refuzat să sprijine Acordul de la Paris împotriva încălzirii globale.

 

Cancelarul german a calificat discuțiile de vineri și sâmbătă asupra climatului "deloc satisfăcătoare".

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22