Merkel, favorita la premiul Nobel pentru Pace, dar pierde din popularitate in Germania

I. P. | 04.10.2015

Pronosticurile ca Merkel va castiga Premiul Nobel pentru Pace de anul acesta pentru modul in care a abordatt criza refugiatilor si razboiul din Ucraina se intetesc, dar acasa, în Germania, ea pierde din incredere tocmai din cauza politicii privind migratia, scrie The Telegraph, citata de Hotnews.

Pe aceeași temă

Kristian Berg Harpviken, directorul Institutului de cercetare pentru pace (Prio) din Oslo, și unul din experții cei mai influenți în ceea ce privește pronosticurile pe tema premiului Nobel pentru Pace, a prognozat joi victoria cancelarului german, cu toate că prognozele sale rareori s-au adeverit.

'Angela Merkel va primi premiul Nobel pentru Pace', a declarat el, într-o conferință de presă, argumentând că anul acesta criza refugiaților va atrage atenția Comitetului Nobel. 'Angela Merkel este persoana care a preluat conducerea' în această problemă în Europa, a spus el în continuare, citat de Agerpres.

Cancelarul german a declarat că Uniunea Europeană are datoria morală să primească sute de mii de refugiați care au sosit în Europa anul acesta și a deschis porțile țării sale, care se așteaptă să primească 800.000 de solicitanți de azil în 2015.

Cancelarul german este de asemenea unul din artizanii acordurilor de pace de la Minsk, de la începutul acestui an, care au dus la instituirea unui armistițiu, mai mult sau mai puțin respectat în estul Ucrainei, unde trupele guvernamentale se opun rebelilor proruși.

Pozitia in chestiunea refugiatilor i-a atras un val de critici în propria tabără politică în Germania, precum și la scară europeană.

Cota sa de popularitate a scazut cu 9 puncte procentuale intr-o singura luna, fiind la nivelul de 54%, cel mai slab scor din ultimii aproape patru ani, potrivit datelor relevate de un recent sondaj de opinie.

Potrivit unui sondaj al Institutului Deutschlandtrend, popularitatea Angelei Merkel a scazut cu noua puncte procentuale, fiind la nivelul de 54%, cel mai mic din decembrie 2011 pana acum, citeaza Hotnews.

Mai mult de jumatate dintre cetatenii germani (51%) si-au exprimat preocupare privind numarul extracomunitarilor care au solicitat azil in Germania, comparativ cu 38% in luna august.

CITIȚI ȘI: SONDAJ: Popularitatea Angelei Merkel se afla intr-o scadere continua

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22