Merkel s-a întâlnit cu Putin: Relațiile bune cu Rusia sunt în interesul Germaniei

Redactia | 18.05.2018

Germania are un interes strategic în a avea relaţii bune cu Rusia, a declarat cancelarul german, Angela Merkel, după discuţiile avute vineri cu preşedintele rus, Vladimir Putin.

Pe aceeași temă

 

 

Merkel a subliniat, de asemenea, nevoia de a se continua tranzitul de gaz pe teritoriul Ucrainei chiar şi după ce gazoductul Nord Stream 2 va fi gata.

 

Merkel şi Putin s-au întâlnit la Soci pentru a discuta despre conflictul din Ucraina, gazoductul Nord Stream 2 şi despre acordul nuclear cu Iranul.

 

Această întrevedere ar urma să-i permită liderului de la Kremlin, care s-a impus în ultimii ani ca un actor major în Orientul Mijlociu, să exercite presiuni pentru relansarea procesului politic în Siria, comentează AFP.

 

Înainte de primirea cancelarului german, apoi săptămâna viitoare a preşedintelui francez Emmanuel Macron, Vladimir Putin s-a întâlnit joi, tot la Soci, cu liderul sirian Bashar al-Assad. Cei doi au evocat aspecte legate de perioada post-conflict din Siria, cum ar fi viitorul politic, procesul de reconstrucţie şi revenirea refugiaţilor.

 

În ceea ce priveşte dosarul iranian, acesta a fost văzut ca punctul principal al discuţiei dintre Putin şi Merkel. Cancelarul german a venit la Soci după summitul de la Sofia, în cursul căruia europenii au făcut front comun împotriva deciziei preşedintelui american Donald Trump de a-şi retrage ţara din acordul nuclear cu Teheranul.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22