Michelle Obama denunţă comportamentul de «predator sexual» al lui Donald Trump VIDEO

E.b. | 14.10.2016

Michelle Obama, populara Primă Doamnă, care s-a ţinut cu atenţie departe de politică începând din 2008, s-a declarat revoltată, într-un discurs plin de pasiune. "Indiferent de partidul din care facem parte, democrat, republican ori independent, nicio femeie nu merită să fie tratată în acest fel", a spus Michelle Obama.

Pe aceeași temă

  
   

Ea s-a referita la  noua polemică referitoare la femei în centrul căreia se află candidatul republican la preşedinţie Donald Trump, relatează AFP, preluată de News.ro.

 

Soţia lui Barack Obama şi mama fiicelor lor adolescente Sasha şi Malia s-a declarat "îngheţată până în măduva oaselor", după o săptămână marcată de declaraţii extrem de degradante şi misogine pe care Trump le-a făcut în 2005 şi în contextul în care acesta a fost vizat totodată de mărturii ale mai multor femei care-l acuză de agresiuni sexuale.

 

"Indiferent de partidul din care facem parte, democrat, republican ori independent, nicio femeie nu merită să fie tratată în acest fel. Nimeni nu merită acest gen de injurii", a denunţat  Michelle Obama joi, cu vocea tremurând de emoţie.

 

De la intrarea în campanie, în iunie 2015, a lui Donald Trump, întrebarea despre relaţia sa cu femeile a făcut obiectul multor dezbateri - atunci când a menţionat ciclul menstrual al unei prezentatoare de televiziune, când a ironizat o miss Univers că a luat în greutate sau când a criticat aspectul fizic al unei rivale în alegerile primare.

 

Însă explicaţiile pe care Trump le-a dat pe tema înregistrării video din 2005 - în care se laudă că poate să obţină ce vrea de la femei pentru că este celebru - au fost picătura care a umplut paharul în cazul First Lady.

 

"Nu era vorba despre discuţii de vestiar. Era vorba despre un bărbat puternic care se exprimă liber şi deschis despre comportamentul de predator sexual. Şi care se laudă că sărută şi pipăie femei", a denunţat cea care este angajată de mult timp într-o luptă pentru educaţia fetelor.

"Acest lucru nu este normal. nu este politica aşa cum o înţelegem. Este ruşinos. Este intolerabil", a subliniat Michelle Obama în acest discurs pe care l-a susţinut în New Hamsphire.


******
 

Michelle Obama, o strălucitoare avocată, cu studii la Princeton şi Harvard, şi-a dovedit deja talentul oratoric în mai multe rânduri. Dar tonul ei rămânea apolitic, iar apariţiile sale publice au în centru cauze bine definite, precum lupta împotriva obsezităţii sau susţinerea familiilor foştilor combatanţi.

 

 

 

 

Însă, la câteva zile după ce a sărbătorit, într-o cămaşă în carouri, ultima recoltă a grădinii ei bio de la Casa Albă, Prima Doamnă s-a lansat într-un nou registru, trecând de partea lui Hillary Clinton, singura candidată care va şti să "panseze rănile disensiunilor noastre".

 

Acest discurs cu accente patriotice, în care a lăudat "valorile egalităţii, oportunităţii şi sacrificului, care au făcut întotdeauna din această ţară cea mai mare naţiune din lume", i-a permis să-şi marcheze clar angajamentul faţă de drepturile femeilor.

 

"Mamele şi bunicile noastre au fost adesea neputincioase în a-şi schimba condiţia, însă, astăzi, noi, ca femei, avem toată puterea să determinăm rezultatul acestor alegeri", a declarat ea.

 

Evitând intenţionat să pronunţe numele lui Donald Trump, Michelle Obama a afirmat că un vot în favoarea miliardarului republican ar însemna "să le spunem fetelor noastre că este acceptabil ca femeile să fie umilite, să le spunem fetelor noastre că ele merită să fie tratate în acest fel".

 

Prima Doamnă s-a implicat deja în campania lui Hillary Clinton, prin pledoaria strălucitoare de la Convenţia în care fosta Primă Domană a fost învestită, în care a spus "atunci când ei se scufundă, noi ne ridicăm".

 

Hillary Clinton, care a reluat această frază în diverse sloganuri în cele două dezbateri cu Trump, a salutat joi discursul lui Michelle Obama. "Sunt impresionată. Mulţumesc că ai spus ceea ce mulţi dintre noi au pe suflet", a scrie ea pe Twitter.

Twitter a fost săptămâna aceasta locul unui adevărat torent de mărturii, sub hashtagul #notokay (nu sunt de acord), care au denunţat banalitatea agresiunilor sexuale, după publicarea înregistrării video din 2005 cu Donald Trump.

 

Angajamentul lui Michelle Obama de joi a provocat un ropot de aplauze, însă Prima Doamnă a subliniat că nu este interesată de o carieră politică.

 

Pe un ton amuzat, soţul ei spunea la începutul anului că are "trei lucruri sigure în viaţă" şi a enumerat "moartea, impozitele şi faptul că Michelle nu va candida la Casa Albă".

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22