Pe aceeași temă
Reacţia ministerului german de Externe a fost făcută în contextul deciziilor luate de Danemarca de a introduce controalele la frontiera cu Germania, relatează Le Figaro, citat de Gandul.
"Libera circulaţie este un bun preţios (...)", a declarat Schäfer. "Spaţiul Schengen este foarte important, dar este în pericol", a adăugat acesta.
Danemarca a decis să introducă controale temporare la frontiera cu Germania, la câteva ore după ce în Suedia au intrat în vigoare controalele de identificare a persoanelor care intră pe teritoriul ţării."Introducem controale temporare la frontiera cu Germania, dar într-un mod adecvat", a declarat premierul danez, adăugând că aceste controale nu vor pune probleme cetăţenilor danezi sau germani "obişnuiţi", dacă aceştia doresc să traverseze graniţa.
"Dacă Uniunea Europeană nu poate să-şi protejeze frontierele externe, şi mai multe ţări vor fi forţate să introducă la graniţe controale temporare", a avertizat Rasmussen, explicând că decizia de luni a fost luată ca reacţie la hotărârea Suediei de a introduce controale de identificare la frontiera celor două state.
Suedia a anunţat luni intrarea în vigoare a unui sistem privind controale de identificare a persoanelor care intră în ţară din Danemarca, într-o încercare de a limita numărul de imigranţi din ţară. Călătorii vor fi nevoiţi să prezinte un document de identificare pentru a fi lăsaţi să pătrundă în zona de traversare a Podului Öresund, principala poartă de intrare a refugiaţilor în ţară, care face legătura între Suedia şi aeroportul din Copenhaga.