Modul în care Rusia a eșuat în anihilarea apărării antiaeriene ucrainene i-a surprins pe americani

Redactia | 22.08.2023

Unul dintre cei mai importanți generali ai SUA în Europa a spus că este surprins cum de nu areușit Rusia să distrugă sistemele de apărare antiaeriană ale Ucrainei, care sunt producție proprie.

Pe aceeași temă

„În ceea ce privește Forțele Aeriene Ruse, cred că aproape toată lumea s-a gândit că ele vor putea să scoată din joc sistemele de apărare antiaeriană ale Ucrainei devreme în cursul războiului”, a afirmat generalul James Hecker, comandantul Forțelor Aeriene ale Statelor Unite în Europa, la un eveniment organizat la finele săptămânii trecute, conform Insider.

„Nu au reușit să facă asta. Știu că este o sarcină dificilă de îndeplinit, fiindcă este la fel și pentru noi, dar se pare că ei (n.r. rușii) au renunțat destul de devreme la asta”, a mai spus acesta.

Eșecul Forțelor Aeriene Ruse (pe care Moscova le numește oficial „Aerospațiale”) de a câștiga superioritatea aeriană deasupra Ucrainei este considerat de analiști unul dintre cei mai importanți factori care au dus la eșecul invaziei declanșate de Vladimir Putin de a-și atinge obiectivele în primele săptămâni ale războiului.

Deși analiștii militari au oferit mai multe posibile explicații pentru acest eșec, generalul Hecker afirmă că el i-a luat oarecum prin surprindere pe liderii militari ai Statelor Unite, ținând cont mai ales de faptul că sistemele de apărare antiaeriană pe care Ucraina le avea la dispoziție la începutul războiului erau în vasta lor majoritate sisteme de fabricație sovietică pe care le au la dispoziție și inginerii și forțele armate ruse.

Militarii americani par să creadă că armata rusă nu își cunoaște foarte bine propriile sisteme de armament

„Aș spune că am fost oarecum surprins. Știu cât de greu este să scoți din acțiune aceste sisteme, dar m-am gândit că, din moment ce rușii au construit aceste sisteme, ei ar avea niște idei și o metodă mai bună de a-și da seama cum să eludeze aceste sisteme”, a mai spus comandantul Forțelor Aeriene ale SUA în Europa.

Comentarii asemănătoare au fost făcute încă din vara anului trecut și de către generalul Charles Brown Jr., șeful de Stat Major al Forțelor Aeriene ale SUA, care a declarat în iunie 2022 că a fost surprins de eșecurile aviației militare ruse din Ucraina deoarece „sistemele cu care se confruntă sunt propriile lor sisteme” și că rușii „ar trebui să le cunoască relativ bine și să știe cum să le înfrângă”.

„Pentru mine se ridică un semn de întrebare real: Cum se poate ca ei să nu înțeleagă propriile sisteme și cum ar putea înfrânge propriile lor sisteme?”, a mai spus Brown.

Generalul Brown a fost nominalizat între timp de către președintele Joe Biden să conducă Statul Major Comun al Forțelor Armate ale SUA, însă propunerea este blocată de către opoziția senatorului republican Tommy Tuberville din Arizona, al cărui boicot a lăsat 3 dintre ramurile forțelor armate americane fără comandant și a împiedicat sute de alte numiri militare.

Chiar dacă Ucraina a primit între timp sisteme Patriot și alte sisteme de apărare antiaeriană occidentale, majoritatea echipamentelor de acest gen pe care forțele sale armate le au în arsenalul său sunt de fabricație sovietică.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22