Pe aceeași temă
Parchetul General a cerut extrădarea a 61 de ruși acuzați de infracțiuni financiare din 2002 și până acum, a declarat procurorul-șef Yuri Chaika la canalul de stat NTV, scrie Hotnews.ro.
Chaika a spus că Rusia a suferit din această cauză ”pierderi directe” de 500 de miliarde de dolari, adăugând că ”mult mai mulți” bani au fost sifonați în Regatul Unit.
”Păstrați infractorii, dar dați-ne înapoi banii. Sunt banii noștri”, a transmis Chaika.
Potrivit procurorului-șef rus, Moscova speră că Londra își va folosi legile contra corupției și spălării banilor ”potrivit standardelor unui stat civilizat și nu pe baza principiului prăduirii celor care au jefuit”.
”Cu alte cuvinte, ei au furat din Rusia și acum Marea Britanie le va confisca averile și le va pune în bugetul său”, a mai susținut Chaika.