Pe aceeași temă
Această retragere are loc într-un moment crucial în relațiile dintre cele două țări, relatează cotidianul spaniol El Pais, preluat de Agerpres.
Plecarea sa a fost comunicată laconic sâmbătă pe contul de Twitter al Ambasadei Rusiei la Washington sub formă de "final de misiune". Succesorul său nu a fost încă desemnat, dar există speculații că noul ambasador va fi Anatoli Antonov, fost viceministru al afacerilor externe. Până la numirea unui nou ambasador, ministrul consilier și șeful adjunct al misiunii, Denis V. Gonchar, va activa ca însărcinat de afaceri.
Kisliak, în vârstă de 66 de ani, devenise toxic, comentează El Pais, notând că administrația președintelui american Donald Trump, atât de dispus la o apropiere de Rusia, a suferit din cauza lui. Mai întâi au fost discuțiile lui Kisliak cu Michael Flynn, fostul consilier pe probleme de securitate națională. Apoi, următorul pe listă a fost procurorul general al SUA, Jeff Sessions, care, la audierile de confirmare în Senat, a omis să spună că se întâlnise de două ori cu ambasadorul rus în timpul campaniei electorale. A treia lovitură a venit când s-a descoperit că Kisliak s-a întâlnit și cu ginerele președintelui, Jared Kushner. Flynn, Sessions, Kushner — apropierea de Kisliak a devenit atât de periculoasă încât presa l-a botezat pe înaltul diplomat rus "ambasadorul cel mai radioactiv de la Washington".
De profesie fizician, însurat și având o fiică, Kisliak și-a început cariera diplomatică în timpul Războiului Rece. A ocupat un post de importanță medie la New York, dar a avansat rapid, ajungând să fie reprezentantul Rusiei la NATO, ambasador la Bruxelles și viceministru de externe. Potrivit declarațiilor fostului ambasador al SUA la Moscova, Michael McFaul (2012-2014), Kisliak era un specialist în negocieri privind armamentul și tehnologia nucleară, cu o mare putere de convingere; mai degrabă un om politic, decât un șef al spionilor.
În intervențiile sale publice a apărat mereu cu abilitate excesele președintelui rus Vladimir Putin, de la anexarea provinciei ucrainene Crimeea și până la reprimarea opoziției și a homosexualilor, notează El Pais.
Însă nici măcar calitățile sale de diplomat nu au putut opri deteriorarea constantă a relațiilor din Washington și Moscova, o distanță care a devenit și mai mare în timpul mandatului fostului președinte democrat Barack Obama.
Iar acum, în timp ce președintele Trump pledează pentru o reconciliere cu Rusia și a avut o întâlnire cu omologul său rus care a durat aproape două ore în marginea recentului summit G20 de la Hamburg (Germania), adepții unei politici dure față de Rusia se tem de o astfel de apropiere.
Și nici realitatea nu ajută, comentează El Pais care notează că atacul cibernetic din 2016 împotriva campaniei candidatei democrate Hillary Clinton și angajații lui Trump care s-au învârtit în cercul lui Kisliak au scos la iveală latura întunecată a Rusiei.