NASA a descoperit planete similare Pamantului, care ar permite existenta vietii VIDEO

E.b. | 23.02.2017

Astronomii au descoperit un sistem de 7 planete, de talia Pamantului, care orbiteaza o stea pitica, a anuntat miercuri NASA. Trei dintre cele 7 planete sunt pozitionate in zona care, teoretic, ar permite existenta vietii. Descoperirea a fost facuta de astronomii americani cu ajutorul telescopului spatial Spitzer si al mai multor telescoape terestre.

Pe aceeași temă

 
 Studiul a fost publicat in revista Nature.

 

"Avem acum o tinta buna" pentru a cerceta posibila prezenta a vietii pe una dintre aceste exoplanete, a declarat Amaury Triaud, co-autor al studiului.

 

Cele 7 planete, ce prezinta temperaturi asemanatoare cu cele de pe Pamant, orbiteaza in jurul unei stele pitice ultra-reci TRAPPIST-1, situata in galaxia noastra, la o distanta de 40 de ani lumina.

 

Descoperirea a fost facuta de astronomii americani cu ajutorul telescopului spatial Spitzer si al mai multor telescoape terestre. 

 

Cercetatorii de la NASA au indicat in conferinta de presa ca toate cele sapte exoplanete au potentialul de a contine apa in stare lichida, insa trei dintre ele se afla in acea zona din jurul stelei lor in care se indeplinesc conditiile pentru existenta vietii, zona cunoscuta si sub numele de Goldilocks.

 

Steaua TRAPPIST-1 este un corp ceresc cu densitate scazuta, aflat in constelatia Varsatorului. cercetatorii spun ca apropierea sistemului, combinata marimea considerabila a celor sapte exoplanete in raport cu dimensiunea stelei, fac din acesta o tinta buna pentru studii urmatoare. Astronomii spera sa scaneze atmosfera planetelor pentru posibile urme de viata, informeaza NASA.

 

"Cred ca am facut un pas crucial inainte, pentru a afla daca exista viata in alte parti din Univers", a declarat Triaud, astronom la Universitatea Cambridge, in conferinta de presa.

 

Descoperirea, publicata in numarul de saptamana acesat al revistei Nature, are la baza un studiu precedent care a gasit trei planete in jurul stelei TRAPPIST-1.  Cele 7 corpuri ceresti se adauga celor peste 3.500 de planete descoperite de astronomi in afara Sistemului Solar, si cunoscute sub numele de exoplanete.

 

 

 

 

Cercetatorii s-au concentrat pe descoperirea unor planete telurice cu dimensiuni similare cu Terra, cu temperaturi potrivite pentru ca apa, daca exista, sa se afle in stare lichida - o conditie considerata esentiala pentru existenta vietii. 

 

Diametrul stelei TRAPPIST-1 reprezinta aproximativ 8% din cel al Soarelui. In aceste conditii, planetele din jurul ei, de dimensiunea Terrei, par foarte mari atunci cand trec prin fata stelei pe care o orbiteaza.


 

Vazuta prin telescoapele de pe Pamant, miscarea acestor planete blocheaza cu regularitate bucati din lumina emisa de steaua lor. Cercetatorii au determinat dimensiunile si structurile planetelor studiind aceste diminuari ale intensitatii luminoase.

 

"Datele sunt foarte clare si lipsite de ambiguitate", a aratat Triaud intr-un email pentru Reuters.

 

Datorita faptului ca steaua TRAPPIST-1 este atat de mica si rece, asa numita "zona care permite existenta vietii" sau zona Goldilocks, este foarte apropiata de stea. Trei planete sunt pozitionate potrivit pentru existenta apei in stare lichida, spune cercetatorul principal al studiului, Michael Gillon, de la Universitatea Liege din Belgia.

 

"Formeaza un sistem foarte compact. Ar putea prezenta apa lichida si chiar viata", spune Gillon.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22