Începe lupta dintre Macron și Le Pen. Partidele tradiționale, eliminate fără precedent

E.b. | 24.04.2017

Candidatul de centru Emmanuel Macron și Marine Le Pen, șefa partidului de extremă-dreapta Frontul Național (FN), s-au plasat pe primele două poziții în primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică din Franța.

Pe aceeași temă

 
 

Astfel, ei  s-au calificat în turul al doilea care va avea loc peste două săptămâni, conform rezultatelor finale anunțate luni de Ministerul de Interne, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

 

Macron a obținut 23,75% din voturi, plasându-se pe prima poziție.

 

Este urmat de Le Pen, cu 21,53%. Pe următoarea poziție se află conservatorul Francois Fillon, cu 19,91% din sufragii, fiind urmat de Jean-Luc Melenchon, radical de stânga, care a obținut 19,64% din voturi, a precizat Ministerul de Interne.

 

Lupta pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale începe luni între Emmanuel Macron, pro-european, și Marine Le Pen, anti-UE și anti-imigrație, doi candidați extrem de diferiți, dar care afirmă că reprezintă ruptura cu ''sistemul'', comentează AFP.

 

Acest prim tur de scrutin, marcat de o participare masivă la urne, de aproape 80%, și desfășurat în contextul unor măsuri sporite de securitate pe fondul amenințării teroriste, înseamnă eliminarea celor două mari partide tradiționale de dreapta și de stânga din cursa finală pentru Palatul Elysée.

 

O eliminare fără precedent după instalarea celei de-a V-a Republici în 1958. 

 

 

 

 

************************

 

 

 

Presa europeană și-a exprimat satisfacția duminică seară pentru calificarea lui Emmanuel Macron în turul al doilea al prezidențialelor din Franța, unele jurnale estimând că prezența candidatei de extrema dreaptă Marine Le Pen la 7 mai reprezintă în continuare o amenințare, transmite AFP. 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22