Pe aceeași temă
UPDATE: Discuțiile dintre Ucraina și Rusia se vor relua astăzi, potrivit CNN, care citează un membru al cabinetului prezidențial ucrainean.
Este așteptat ca a doua rundă de discuții să fie cu aceeași reprezentanți prezenți la prima rundă de luni.
Membrul de cabinet a spus, pentru CNN: „Acum este oficial. A doua rundă de negocieri dintre Ucraina și ocupant vor avea loc astăzi”.
Locația discuțiilor nu a fost încă confirmată.
STIREA INITIALA
„Momentan nu se ştie când vor avea loc noi negocieri”, a precizat Kuleba într-un mesaj video difuzat pe Facebook, conform Agerpres.
Anterior, consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak a declarat pentru Reuters că este avută în vedere posiblitatea organizării de noi discuţii cu partea rusă, dar că este nevoie de „o agendă substanţială”.
Kremlinul a anunţat că cea de-a doua rundă de negocieri ruso-ucrainene privind un posibil acord de încetare a focului în Ucraina poate avea loc miercuri.
„Astăzi (miercuri - n.r.), în a doua jumătate a zilei, spre seară, delegaţia noastră se va afla la locul (reuniunii), aşteptându-i pe negociatorii ucraineni”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică.
Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a afirmat că Rusia este gata pentru următoarea rundă de negocieri cu Ucraina, dar că „puterea de la Kiev tărăgănează procesul de negocieri la indicaţiile SUA”, a relatat agenţia de presă RIA, preluată de Reuters și de Agerpres.
O nouă rundă de discuții ar urma să aibă loc miercuri, a anunțat marţi publicaţia ucraineană Zerkalo Nedeli, citată de agenţia oficială de presă rusă TASS. O altă media ucraineană, Glavkom, citând surse din delegaţia ucraineană, a dezvăluit termenii avansaţi de părţi în timpul primei întâlniri. Potrivit acesteia, Rusia i-ar fi cerut Ucrainei să aprobe în parlament statutul de neutralitate al ţării şi să organizeze un referendum pe această chestiune.
În afară de aceasta, partea rusă a cerut Ucrainei să recunoască republicile populare (autoproclamate n.r.) Doneţk şi Lugansk în graniţele administrative ale regiunilor corespunzătoare şi să renunţe la cererea ca Crimeea să fie returnată Ucrainei. Potrivit Glavkom, Ucraina a cerut încetarea focului şi retragerea trupelor ruse de pe teritoriul său, potrivit Agerpres, care citează TASS.
Discuţiile ruso-ucrainene au avut loc luni şi au durat cinci ore. Delegaţia rusă a fost condusă de consilierul prezidenţial Vladimir Medinski, care a declarat mai devreme că delegaţia rusă este pregătită să discute cu partea ucraineană atât timp cât va fi nevoie pentru a ajunge la acorduri. El a mai spus că delegaţiile au convenit în mod preliminar să organizeze următoarea rundă de discuţii în Belarus, adaugă TASS.
Consilierul lui Zelenski care a participat la negocierile de luni cu Rusia, Mihailo Podoleac, a declarat, luni, că discuțiile cu partea rusă au fost foarte „dificile” și că rușii își păstrează retorica „părtinitoare” despre agresiunea pe care au comis-o împotriva Ucrainei.