Nigeria: Atentat sinucigaș într-o moschee, soldat cu cel puțin 50 de morți

Dora Vulcan | 21.11.2017

Cel puțin 50 de persoane au fost ucise într-un atentat sinucigaș comis marți într-o moschee din nord-estul Nigeriei, leagăn al insurecției grupării jihadiste Boko Haram în ultimii opt ani, transmit agențiile internaționale de presă, citând un bilanț anunțat de poliție.

Pe aceeași temă

 

 

  'Deocamdată avem cel puțin 50 de morți' și mai mulți răniți în urma unui atac kamikaze comis marți împotriva unei moschei din orașul Mubi, în timpul rugăciunii de dimineață, a precizat pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliției din statul nigerian Adamawa, Othman Abubakar, transmite Agerpres. 

 

Potrivit surselor, atacul a fost comis de un adolescent, care s-a amestecat printre credincioși și-a detonat centura cu explozivi în interiorul moscheii.

 

Alte cel puțin 20 de persoane au fost rănite în atentat și au fost transportate la spitale din regiune, a declarat Idris Garge, coordonatorul zonal al Agenției naționale pentru situații de urgență.

 

Atentatul nu a fost revendicat deocamdată, dar el poartă marca grupării Boko Haram, care întreprinde în mod regulat atacuri împotriva satelor din regiune și atentate sinucigașe.

 

Insurecția jihadistă, care durează de opt ani, s-a soldat până acum cu cel puțin 20.000 de morți și 2,6 milioane de persoane refugiate în nord-estul Nigeriei.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22