Pe aceeași temă
Protestele neautorizate au început în estul extrem al țării, la temperaturi mult sub 0 grade Celsius, dar au ajuns și în capitala Moscova. Poliția a făcut arestări masive încă de la primele ore, scrie Mediafax, preluând Reuters.
Numărul persoanelor arestate duminică în Rusia a ajuns la 878, potrivit OVD-Info. Printre cei reținuți de poliție se află şi un copil de 12 ani, care mergea la magazin, în oraşul Tver.
Poliţia a închis complet centrul oraşelor Moscova şi Sankt Petersburg. Drept urmare, susţinătorii lui Navalnîi vor schimba locurile de întâlnire pentru participanţi.
Protestele nu au fost autorizate, aşa că oamenii legii vor interveni la fel ca în weekendul trecut. De altfel, potrivit grupului de monitorizare a protestelor OVD-Info, peste 260 de persoane au fost reţinute inițial la mitingurile organizate în Rusia, în sprijinul lui Navalnîi.
În Vladivostok, oraș în Orientul Extrem rus, poliția i-a împiedicat pe manifestanți să se strângă în centrul orașului, forțndu-i să se regrupeze pe malul înghețat al râului Amur.
Protestatarii au strigat „Putin e un hoț”, în timp ce mărșăluiau ținându-se de mână, la temperaturi de -13 grade Celsius.
La Novosibirsk, al treilea oraş al ţării, organizaţia lui Navalnîi a estimat la „aproape 10.000” numărul protestatarilor.
În Tomsk, orașul siberian pe care l-a vizitat Navalnîi înainte de a fi otrăvit, oamenii s-au adunat în fața sălii de concerte și au strigat ”Eliberați-l!”.
În Moscova protestele sunt programate să înceapă în jurul orei 11.00 (ora României), în zona sediului FSB. Autoritățile au închis mai multe stații de metrou și au desfășurat forțe impresionante în centrul orașului.
În timpul protestelor de săptămâna trecută, peste 4.000 de manifestanți au fost reținuți de poliție.