Pe aceeași temă
Călătoria Aninei Ciuciu către candidatura pentru un loc în Senatul francez, la alegerile de luna viitoare, a fost neobişnuită. Românca vrea să folosească acest lucru în avantajul membrilor defavorizaţi ai circumscripţiei unde candidează, Seine-Saint-Denis, unde se află cele mai sărace suburbii ale Parisului. Biografia lui Ciuciu este departe de norma statistică. Senatul francez, găzduit în Palace de Luxembourg, o clădire opulentă din centrul Parisului, este considerat, în general, domeniul politicienilor bărbaţi, în vârstă. Trei sferturi dintre senatorii francezi sunt bărbaţi, iar media de vârstă este 64 de ani, relatează Digi 24.
La polul opus, Ciuciu, absolventă a prestigioasei universităţi Sorbona şi viitor avocat, s-a născut într-o familie de romi din România, în urmă cu 27 de ani. Ea a decis, însă, să se lanseze în “aventura” de a candida pentru un mandat în Senat.
În prezent aflată în practică la Amnesty International, Londra, Ciuciu s-a întâlnit cu reporteri FRANCE 24 în vizita sa acasă, într-un cartier al Parisului. Ea locuieşte în Arondismentul XX, deşi îşi petrece “majoritatea timpului”, după cum spune chiar ea, la Seine-Saint-Denis, un departament format din suburbii, mai la nord. Acolo se află sediile celor două organizaţii din Franţa cu care colaborează tânăra : “La Voix des Roms” (Vocea romilor) şi “Le Mouvement du 16 mai” (Mişcarea 16 mai). Aceasta din urmă este numită după ziua din 1944 când deţinuţii romi din lagărul de concentrare Auschwitz s-au ridicat împotriva naziştilor care voiau să îi trimită în camerele de gazare.
“Genocidul romilor a fost culmea rasismului şi sper că nu se va repeta”, spune Ciuciu. “Însă este important să discutăm despre trecut şi să fim vigilenţi pentru că, aproximativ peste tot în Europa, vedem reapariţia unor instrumente de discriminare şi excluziune care seamănă cu cele din acea perioadă”, a adăugat ea.
Cu toate acestea, trecerea de la activism la politică reprezintă un salt. “Când Europe Ecologie Verzii – mi-au oferit un loc pe lista lor (pentru Senat – n.r.) nu am fost convinsă imediat”, mărturiseşte românca. “Nu am crezut în politică drept mijloc de a provoca o schimbare. Si am avut o experienţă iniţială pe care nu am găsit-o plăcută”, adaugă ea.
În 2014, fostul premier român Victor Ponta a numit-o consilier onorific pentru problemele romilor. “M-am oprit imediat ce am înţeles că nu va schimba nimic pentru oamenii care suferă”, a explicat Ciuciu.
Ea a afirmat, însă, că are o afinitate pentru Verzi. “Este mişcarea politică de care mă simt cea mai apropiată. Nu consideră romii să fie ‘gândaci’. Mai mult, justiţia socială este legată adesea de chestiuni de mediu, de exemplu acces la un mediu sănătos”, a adăugat tânăra.
“În cursul discuţiilor cu activişti, am văzut entuziasm faţă de idea acestei candidaturi. Pentru ei, există potenţialul ca eu să devin vocea lor”, a precizat ea. “Iar pe teren, în cartierele muncitoreşti şi în cele sărace, văd speranţa pe care acest lucru li-l oferă oamenilor care suferă şi oamenilor care îşi pierd interesul în politică”, spune Ciuciu.
Sintagma “oamenii care suferă” apare des în discuţiile cu tânăra, fie că discută despre copiii romi din mahalale, de migranţii de la Calais dau de tinerii din cartierele cu probleme. Aceasta este, de altfel, un ecou al propriei poveşti de viaţă a româncei, spusă într-o carte cu titlul “Sunt romă şi aceasta rămân ”.
Cartea spune povestea unei fete născute la Craiova, într-o familie de romi care se lupta cu discriminarea şi cu lipsa locurilor de muncă şi care a decis să părăsească ţara când copila avea şapte ani. “Mândră să fiu romă” aminteşte de condiţiile mizere dintr-o tabără pentru romi în Italia, de ruşinea de a cerşi în pieţele din Franţa, de ordinul de expulzare primit de la autorităţile franceze, dar şi de salvarea apărută sub forma lui “Madame Jacqueline”. Datorită adresei oferite de profesoara din Bourg-en-Bresse pentru ca familia să poată declara că are domiciliu, Anina şi surorile ei au putut merge la şcoală. Deşi, teoretic, toţi copiii din Franţa au dreptul la educaţie, unii primari cer ca aceştia să aibă adresă.
«Eu am avut noroc, dar nu ar trebui să depindă de noroc. Accesul la educaţie pentru toţi copiii republicii, aceasta este promisiunea pe care vreau să o respecte instituţiile”, spune Ciuciu, 20 de ani mai târziu.
Dincolo de accesul la educaţie, combaterea brutalităţii poliţiei şi ridicarea stării de urgenţă introduse în Franţa după atacurile teroriste din 2015 sunt lupte pe care românca vrea să le poarte, dacă va câştiga alegerile.
Rezultatul este departe de a fi asigurat, în condiţiile în care verzii nu şi-au finalizat lista electorală pentru Seine-Saint-Denis.
Întrebat cine i-a inspirat activismul şi angajamentul politic, Ciuciu îl evocă pe fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela, pe activista americană Angela Davis, pe fostul ministru francez al Justiţiei Christiane Taubira, precum şi pe mama sa, Larisa. Aceasta din urmă a trait într-un cort în Place de la Republique, din Paris, timp de doi ani, asigurându-se că fiicele ei merg la şcoală, iar soţul la muncă.
Ciuciu se întoarce întotdeauna la cei marginalizaţi, la cei uitaţi. De fapt, dacă va fi aleasă în Senat, vrea să deschidă uşile Palace de Luxembourg pentru ei, amintindu-şi de două fete pe care le-a cunoscut la o manifestaţie a La Voix des Roms, care au spus că nu au văzut niciodată Catedrala Notre Dame, deşi locuiau numai la câteva staţii de metrou distanţă de monument, în locuinţe sociale.
Dacă va câştiga, Ciuciu va fi prima femeie romă din Senatul francez. “Se întâmplă să fiu romă. Întotdeauna mi-am asumat această parte a identităţii mele (…), chiar şi când oamenii m-au sfătuit să o ascund”, afirmă ea, adăugând că o eventuală alegere a sa ar reprezenta “un simbol puternic, istoric chiar, în Franţa, ţara drepturilor omului şi Revoluţiei”.
Aproximativ jumătate dintre circumscripţiile pentru Senatul francez vor organiza alegeri anul acesta. Astfel, francezii vor desemna, pe 24 septembrie, 171 din totalul de 348 de aleşi din camera superioară a legislativului. Ei vor avea mandate de şase ani. Senatorii sunt aleşi prin vot universal indirect, ceea ce înseamnă că un colegiu electoral format din alţi reprezentanţi aleşi, precum parlamentari sau consilieri regionali, sunt cei care fac, în ultimă instanţă, alegerea.
