Obama si Putin, intalnire separata la ONU. Au discutat despre Siria, ISIS si Ucraina

I. P. | 29.09.2015

Președintele Statelor Unite Barack Obama și președintele rus Vladimir Putin au convenit luni, în cadrul întâlnirii separate de la ONU, ca forțele lor armate să poarte discuții pentru a evita potențiale conflicte legate de operațiunile în Siria.

Pe aceeași temă

Cele două state au viziuni diferite despre soluția politică din Siria, președintee Putin dorind ca Bashar al-Assad să rămână la putere, în timp ce SUA și statele occidentale, precum și țările din zonă, vor înlăturarea acestuia.

 Cei doi lideri au discutat aproximativ 90 de minute despre Ucraina și Siria, cu ambele subiecte obținând timp egal,scrie Agerpres, citând surse străine.     

Obama a reiterat poziția de lungă durată a Washingtonului că Assad trebuie să plece și că nu există nicio cale spre stabilitate în țara devastată de război cu el la putere.     

Discuțiile politice vor continua între miniștrii de externe ai SUA și Federației Ruse, iar Pentagonul ar urma să aranjeze discuții între militari, a mai spus oficialul.

Washingtonul pune sub semnul întrebării intențiile lui Putin în Siria, un vechi aliat al Rusiei, după ce Rusia a trimis acolo luna trecută tancuri și avioane de război. Washingtonul bombardează obiective ale Statului Islamic de aproape un an, amintește Reuters.     

Oficialul a mai precizat că, până la sfârșitul reuniunii, intențiile lui Putin erau clare: înfrângerea militanților Statului Islamic și sprijinirea lui Assad.     

"Avem claritate asupra obiectivelor lor. Obiectivele lor sunt să urmărească ISIL și să sprijine guvernul", a spus oficialul american, folosind o referință alternativă pentru Statul Islamic.     

Asupra Ucrainei, Obama a reiterat sprijinul Statelor Unite pentru suveranitatea și integritatea teritorială a acestei țări și a declarat că SUA văd o ocazie pentru progrese după așa-numitele acorduri de pace de la Minsk.     

Dar el și-a exprimat îngrijorarea cu privire la punerea în aplicare a pactului, inclusiv față de planurile separatiștilor de a organiza alegeri locale "ilegale", adaugă Reuters.

CITIȚI ȘI: Barack Obama: Ne vom apara cu fermitate aliatii. Ce spune despre sanctiunile contra Rusiei

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22