OMS nu declară stare de urgență globală dar spune să fim pregătiți de răspândirea coronavirusului

Redactia | 24.01.2020

Organizația Mondială a Sănătății a decis că noul coronavirus din China nu reprezintă încă o urgență de sănătate globală.

Pe aceeași temă

Organizația Mondială a Sănătății le recomandă statelor lumii să se pregătească pentru o creștere a numărului de cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus și să ia măsuri de prevenție cât mai rapid, se arată într-un comunicat al instituției, citat de TASS.

„Ne așteptăm ca o creștere a numărului de cazuri să apară în orice țară. Astfel, toate țările trebuie să se pregătească, inclusiv prin supravegherea activă, prin detectare timpurie și prin izolare pentru prevenirea răspândirii infecțiilor. Recomandăm ca statele să comunice către OMS informațiile pe care le au”, se arată în mesaj.

Organizația Mondială a Sănătății mai face apel la comunitatea internațională să dea dovadă de solidaritate și să coopereze cu celelalte țări „pentru identificarea sursei acestui nou virus (…) și pentru dezvoltarea tratamentului necesar”.

Decizia a fost luată în cea de-a doua zi a reuniunii de urgență a organizației, după ce miercuri aceasta nu a reușit să cadă de acord dacă focarul din Wuhan trebuie declarat sau nu urgență sanitară.

Didier Houssin, preşedintele comitetului de urgenţă al OMS, a explicat că s-au înregistrat foarte puţine cazuri în afara Chinei şi nu există dovezi că virusul s-a transmis de la o persoană la alta în afara acestei ţări.

„Recomandarea adresată directorului general de către comitetul de urgenţă este că nu este momentul; este prea devreme” să fie decretată o urgenţă sanitată la nivel global, a spus Houssin.

Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, a precizat că „situaţia este urmărită permanent”.

„Decizia de astăzi nu înseamnă că OMS nu consideră gravă situaţia şi că nu o ia în serios”, a adăugat el.

Coronavirusul a făcut până acum 18 morți în China și au fost înregistrate peste 600 de cazuri de îmbolnăviri.

În această țară, angoasa se simte în aer, după cum povestesc cei care călătoresc in Extremul Orient.

Cinci metropole chineze sunt închise complet iar la Beijing au fost anulate petrecerile de stradă consacrate Anului Nou chinezesc.

Infectări cu acest coronavirus pentru care nu există leac au fost raportate în șapte state în afară de China:

  • Coreea de Sud,

  • Japonia,

  • Singapore,

  • Taiwan,

  • Thailanda,

  • Vietnam,

  • Statele Unite.

În SUA, 16 oameni sunt monitorizați după ce au intrat în contact cu bărbatul de 30 de ani, primul caz de îmbolnăvire confirmat pe continentul nord-american.

Mexicul și Columbia au raportat primele cazuri suspecte la doi cetățeni chinezi.

Există o suspiciune chiar și în Arabia Saudită.

Este alertă și în Europa. Patru pacienți suspecți de infecție cu coronavirusul ucigaș din China sunt tratați în Scoția. Pacienții, sosiți din orașul Wuhan, prezintă probleme respiratorii și au fost internați în unități medicale din Edinburgh și Glasgow.

Un caz suspect a fost raportat și în Irlanda de Nord, la Belfast, și încă unul - în urmă cu foarte puțin timp, în sudul Italiei, la Bari, o cântăreață de operă care a concertat la Wuhan.

Autoritățile de la Paris au intrat și ele în alertă și au căutat toată ziua o posibilă purtătoare a virusului care a venit în Franța chiar din Wuhan. Informația a venit de la ambasada Chinei în Hexagon, după ce tânăra a postat pe site-ul reprezentantei că are febră și tușește, și, cu toate acestea, a trecut de controalele de pe aeroport. Ministrul francez al Sănătății spune totuși că, pentru moment, în Franța nu există nicio suspiciune de îmbolnăvire.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22