ONU face apel la ajutor international pentru repatrierea refugiatilor afgani

I. P. | 06.10.2015

ONU a făcut apel marți la un efort internațional pentru repatrierea a milioane de refugiați afgani, revenirea acestora în țara de origine putând contribui la stabilizareaAfganistanului, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Pe aceeași temă

De 35 de ani de când durează criza refugiaților afgani, șase milioane de refugiați afgani în străinătate au fost înregistrați în punctul său culminant, aproape 2,6 milioane fiind în continuare în circa 70 de țări, majoritatea în Pakistan și în Iran. Un număr echivalent de refugiați ar exista în afara celor înregistrați.

 

Descriind această criză ca fiind ''cea mai mare și cea mai lungă din lume'', Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați, Antonio Guterres, a făcut apel la comunitatea internațională ''să reflecteze la o situație care nu mai beneficiază de atenția pe care o merită''.

 

''Ignorarea Afganistanului ar fi o eroare periculoasă, indiferent de urgența și de amploarea altor crize, mai noi'', a afirmat Guterres în cadrul unei reuniuni la Geneva.

 

Înaltul Comisar a făcut apel la statele care au refugiați afgani să acorde ''un ajutor mult mai semnificativ'' eforturilor pentru o repatriere voluntară. El a salutat progresele înregistrate în acest sens în timpul mandatului noului șef al statului afgan Ashraf Ghani. În 2014, 54.000 de refugiați afgani s-au întors în țara lor, aproape tot atâția câți în cei doi ani precedenți împreună.

 

Începând din 2002, peste 5,8 milioane de afgani s-au întors în locul lor de origine. Un locuitor din cinci în țară este un fost refugiat.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22