Ordinul de asalt asupra combinatului Azovstal din Mariupol, anulat. Blocada, menținută

Redactia | 21.04.2022

Preşedintele rus Vladimir Putin a anulat joi ordinul de luare cu asalt a combinatului Azovstal din Mariupol, unde sunt baricadaţi 2.000 de militari ucraineni.

Pe aceeași temă

Putin a declarat drept „succes” acțiunea de eliberare a Mariupolului și își explică decizia prin dorința de a salva vieţi, însă a cerut menţinerea unei blocade asupra zonei industriale.
Liderul de la Kremlin a avut o întâlnire cu ministrul apărării, Serghei Șoigu, care i-a raportat eliberarea orașului Mariupol.

„Sfârşitul acţiunii de eliberare a Mariupolului este un succes”, a afirmat preşedintele rus.

„Consider nepotrivit asaltul propus asupra zonei industriale. Ordon anularea lui”, i-a spus Vladimir Putin ministrului apărării, Serghei Şoigu, într-o reuniune transmisă de televiziunea publică Rossia 24, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

Puţin a mai afirmat că decizia este motivată de dorinţa de a salva vieţile soldaţilor ruşi.

„Nu este necesar să coboare în aceste catacombe şi să se târască în subteran prin aceste instalaţii industriale”, a spus preşedintele.

„Blocaţi această zonă industrială astfel încât să nu poată trece nici o muscă”, a adăugat el.

Putin le-a adresat de asemenea un apel luptătorilor ucraineni aflaţi în Azovstal care nu s-au predat încă, transmiţându-le că Rusia îi va trata cu respect şi le va acorda asistenţă medicală celor răniţi.

La întâlnirea lui Vladimir Putin cu Serghei Șoigu, care a fost transmisă și de administrația de la Kremlin, ministrul apărării i-a raportat președintelui rus „eliberarea” orașului Mariupol.

„Mariupol a fost eliberat de Forțele Armate ale Federației Ruse și de miliția Republicii Populare Donețk. Ce a mai rămas din forțele naționaliste s-a refugiat în zona industrială a combinatului Azovstal”, i-a spus Șoigu lui Putin, conform transcrierii discuției, publicată de Kremlin.

„În cadrul acțiunii de eliberare a Mariupolului, armata rusă și unitățile miliției RPD au luat toate măsurile pentru a salva viețile civililor. Conform indicațiilor tale, Vladimir Vladimirovici (Putin - n.r.), au fost deschise coridoare umanitare în fiecare zi, începând din 21 martie, pentru evacuarea civililor și a cetățenilor străini”, a mai spus Serghei Șoigu.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22