Pe aceeași temă
Această zi specială, instituită după conciliul Vatican II, este celebrată în fiecare an în primăvară, iar tema ei este în general comunicată pe 24 ianuarie, data la care Biserica Catolică îl celebrează pe sfântul Francisc de Sales, patronul jurnaliștilor.
Însă în acest an, Papa Francisc a devansat acel anunț și a precizat pe contul său de Twitter că tema următoarei ediții va fi extrasă dintr-un verset al Evangheliei în care se afirmă: "Adevărul vă va face liberi", conform AFP, preluată de Agerpres.
Această temă "face referire la 'fake news', acele informații nefondate care contribuie la generarea și la alimentarea unei puternici polarizări a opiniilor", a explicat serviciul de presă de la Vatican într-un comunicat.
În contextul în care giganții din industria rețelelor de socializare, instituțiile și politicienii "au început să înfrunte acest fenomen, Biserica Catolică vrea să își aducă la rândul ei contribuția, propunând o zi de reflectare asupra cauzelor, logicilor și consecințelor pe care dezinformarea le are în mass-media", se afirmă în același comunicat.
Demersul vizează, de asemenea, "promovarea unui jurnalism profesionist, care caută întotdeauna adevărul, și deci a unui jurnalism al păcii, care favorizează înțelegerea între oameni", au declarat prelații Sfântului Scaun.
Papa Francisc insistă cu regularitate asupra responsabilității ce revine companiilor de mass-media într-o lume supra-informată și face acest lucru folosind uneori termeni duri.
"Buna informare poate să doboare zidurile fricii și ale indiferenței", spunea suveranul pontif în luna aprilie.
În mod contrar, "dezinformarea este probabil cel mai mare rău pe care o companie media poate să îl facă", a declarat papa în decembrie. "Companiile din mass-media trebuie să fie mai clare, mai transparente și să nu cadă, scuzați expresia, în coprofilie, fiind mereu dispuse să răspândească scandaluri".