PE estimează la 5 milioane € prejudiciul presupuselor angajări fictive făcute de Le Pen

E.b. | 27.04.2017

Parlamentul European estimează la aproape cinci milioane de euro potențialul său prejudiciu în scandalul privind angajarea fictivă a asistenților eurodeputaților Frontului Național (extrema dreaptă), al cărui lider este Marine Le Pen, în perioada 2012-2017.

Pe aceeași temă


 
Această estimare, 4.978.122 de euro la 21 aprilie, este o "actualizare" după descoperirea unor "elemente noi" în dosar în ultimele luni și poate încă să evolueze, scrie într-o notă adresată judecătorilor de instrucție avocatul Parlamentului European, Patrick Maisonneuve, a precizat una dintre surse, conform AFP, preluată de Agerpres.

 

AFP citează surse apropiate de acest dosar.

 

O estimare precedentă a parlamentului, făcută în septembrie 2015, evalua acest prejudiciu potențial la 1,9 milioane de euro.

 

La sfârșitul lunii ianuarie, Parlamentul European îi somase pe Marine Le Pen și Frontul Național să ramburseze 340.000 de euro, plătiți ca salarii asistenților unor europarlamentari ai FN, suspectați că au profitat de angajări fictive.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22