Pe aceeași temă
„Pe masa NATO se află propuneri periculoase", a afirmat Orban, după o discuţie avută luni cu preşedintele Consiliului Uniunii Europene, Charles Michel, menţionând că anumite state membre au vehiculat din nou ideea impunerii unei zone de interdicţie aeriană deasupra Ucrainei.
„Săptămâna trecută nu a fost deloc uşoară, dar săptămâna aceasta va fi şi mai dificilă", a adăugat premierul Ungariei, referindu-se la summiturile NATO şi UE.
„NATO este o alianţă de apărare. Suntem capabili să ne protejăm reciproc - de fapt, este datoria noastră să o facem -, dar nu este misiunea NATO să se implice într-o operaţiune militară în afara teritoriului său", a subliniat premierul ungar.
Potrivit acestuia, „poziţia Ungariei este clară": nu vrea să trimită soldaţi sau arme dincolo de teritoriul NATO".
Referitor la livrările energetice din Rusia, Orban a afirmat că problema „a fost rezolvată acum zece zile - cel puţin pentru o perioadă de zece zile -", când Ungaria a spus clar că nu doreşte ca sancţiunile împotriva Rusiei să fie extinse la importurile de petrol şi gaze întrucât aceasta ar însemna „o povară disproporţionată şi aproape insuportabilă asupra Ungariei şi a altor ţări din UE".
„Ne-ar afecta pe noi mai mult decât ar afecta Rusia, ţinta sancţiunilor", a susținut Viktor Orban, precizând că Ungaria se va alătura cu siguranţă altor state în a se opune sancţiunilor împotriva importurilor energetice din Rusia.
Agenţia MTI mai transmite, citând un comunicat al Ministerului Apărării de la Budapesta, că avioane de luptă Gripen ungare au fost ridicate de la sol luni după-amiază după ce un aparat de zbor neidentificat a pătruns în spaţiul aerian dinspre Ucraina, scrie Agerpres. Comandamentul comun NATO al operaţiunilor aeriene a dispus ridicarea de la sol a avioanelor după ce pe radar a apărut un aparat de zbor în estul ţării, îndreptându-se în direcţia Slovaciei. Avioanele Gripen au patrulat zona şi au asigurat securitatea spaţiului aerian respectiv, după care au revenit la baza de la Kecskemet, a precizat Ministerul Apărării.
Aceasta a fost a treia oară când avioane de luptă ungare au intrat în alertă începând de sâmbăta trecută, precizează MTI.