Pe aceeași temă
În special cu privire la climă şi proiectul Beijingului "Noi drumuri ale mătăsii", angajându-se să revină în China "cel puţin o dată pe an", relatează AFP, preluatî de Agerpres.
"Destinele noastre sunt unite", a declarat el într-un discurs de peste o oră la Xian (nord), leagăn al civilizaţiei chineze şi prima etapă a vizitei sale în China, unde a sosit în cursul dimineţii.
"Viitorul are nevoie de Franţa, Europa şi China. Noi suntem memoria lumii. Ne revine sarcina să decidem cum va fi acest viitor", a afirmat Emmanuel Macron.
El îi va propune preşedintelui chinez Xi Jinping - luni seara şi marţi, la Beijing - "să relanseze bătălia climatică" pregătind "o majorare a angajamentelor noastre" împotriva încălzirii climatice, în cursul COP24 (conferinţa ONU consacrată schimbărilor climatice), care va avea loc în Polonia la sfârşitul anului 2018.
Potrivit preşedintelui francez, retragerea SUA din Acordul de la Paris impune un dublu leadership franco-chinez în acest domeniu. El a anunţat astfel pentru 2018-2019 organizarea unui "an franco-chinez al tranziţiei ecologice".
Fără decizia Chinei de a-l susţine, "Acordul de la Paris nu ar fi supravieţuit" deciziei americane, a subliniat el, notând că totuşi China rămâne pe primul loc în materie de emisii de gaze cu efect de seră.
"China şi-a respectat cuvântul. Aţi demonstrat realitatea angajamentului vostru şi imensul vostru simţ al responsabilităţii. Cine şi-ar fi putut imagina în urmă cu câţiva ani că China va demonstra o forţă de formare globală?", în acest domeniu, a spus el.
Această cooperare va "arăta lumii că francezii şi chinezii sunt capabili să facă planeta noastră să fie din nou măreaţă şi frumoasă", a adăugat Macron, repetând această frază în chineză.
"Franţa se transformă în profunzime şi, odată cu ea, şi Europa care revine pentru a construi o cooperare echilibrată cu China", a asigurat el, cerând să se definească cu claritate "sectoarele în care putem coopera şi deschide, de o parte şi de alta, pieţele, precum şi ceea ce nu vrem să facem".
Macron şi-a exprimat de asemenea dorinţa ca proiectul "Noilor drumuri ale mătăsii", lansat în 2013 de Xi Jinping, "să avanseze" cu scopul de a cimenta legăturile comerciale chineze în tot continentul euroasiatic.
"Voinţa mea este ca Franţa şi Europa să fie prezente la întâlnirea oferită de China", a asigurat el.
Drumurile mătăsii nu au fost totuşi "niciodată pur chinezeşti", a remarcat preşedintele francez: pe mare, "ele au fost mai întâi portugheze", şi pe uscat treceau prin Asia Centrală. "Nu vreau să le transform în drumuri europene, dar aceste drumuri sunt împărţite, ele nu pot univoce", a afirmat Emmanuel Macron.