Peskov: Orice atac asupra regiunilor anexate va fi considerat un atac asupra Rusiei

L. G. | 30.09.2022

Kremlinul a declarat din nou vineri că va considera atacurile împotriva regiunilor pe care urmează să le anexeze ca fiind acte de agresiune împotriva Rusiei însăși.

Pe aceeași temă

Reuters precizează că purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor că Rusia va încorpora „de jure” părți ale Ucrainei care încă nu se află sub controlul forțelor rusești, ca parte a demersului său de a anexa patru regiuni din Ucraina.

Totuși Kremlinul anunță că nu se știe dacă vor fi încorporate în întregime regiunile nou recunoscute ca independente, Herson și Zaporojie:

„Urmează să clarificăm dacă Rusia va anexa în totalitate regiunile ucrainene Herson şi Zaporijie", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de cotidianul Le Monde.

Vladimir Putin a recunoscut joi seară independenţa regiunilor ucrainene Herson şi Zaporojie, iar vineri urmează să semneze decretele de anexare a acestor regiuni precum și ale autointitulatelor republici Doneţk şi Lugansk. Ceremonia de semnare a documentelor de anexare este programată la Kremlin la ora 15.00 (15.00, ora României).

După finalizarea procedurii de incorporare a acestor teritorii, prin votul Parlamentului, Moscova probabil va ameninţa cu o ripostă cu armament strategic în cazul oricărui atac asupra a ceea ce va considera teritoriul propriu.

Uniunea Europeană, Statele Unite, Marea Britanie şi Grupul G7 au condamnat vehement invazia militară rusă în Ucraina şi au impus sancţiuni masive împotriva Rusiei. Naţiunile Unite cer respectarea integrităţii teritoriale a Ucrainei. Occidentul nu a recunoscut anexarea Crimeei de către Rusia, produsă în 2014, şi a semnalat că nu va recunoaşte nici eventuala anexare a regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie.

Administraţia Joseph Biden a reafirmat, miercuri, că nu va recunoaşte niciodată "tentativele ilegale şi nelegitime" ale Rusiei de a anexa regiuni din Ucraina, iar Uniunea Europeană pregăteşte o nouă serie de sancţiuni. Ucraina a anunţat că va continua acţiunile pentru eliberarea teritoriilor ocupate de Rusia.

Președintele rus Vladimir Putin va semna în cursul zilei de astăzi un decret de încorporare a regiunilor ocupate Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson în Federația Rusă.

Dintre cele patru regiuni, Lugansk și Herson sunt singurele teritorii asupra cărora Rusia este aproape de a deține controlul total. Linia de contact între forțele ucrainene și cele ruse trece prin părți semnificative din Donețk și Zaporojie, Ucraina menținând controlul asupra zonelor nordice ale fiecărei regiuni.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22