Politica hidrocarburilor

De cand a fost ales presedinte al Federatiei Ruse, in 2000, Vladimir Putin a decis sa transforme Rusia intr-o "supraputere energetica". El a restabilit controlul statului asupra proceselor de extractie, transport si distributie a hidrocarburilor de provenienta rusa. Moscova a presat puternic ca sa monopolizeze infrastructurile de distributie din strainatate. Putin a demonstrat ca este dispus sa utilizeze dependenta energetica a europenilor ca sa obtina avantaje politice si materiale, ca sa restabileasca dominatia Rusiei asupra vecinilor si ca sa reconstituie grandoarea fostului imperiu. Moscova nu a ezitat sa santajeze tarile care importa hidrocarburi din Rusia prin majorari prohibitive de preturi, prin sistarea livrarii de combustibili si prin negocieri dure.

Traditional, autoritatile de la Bruxelles si tarile vest-europene i-au curtat insistent pe liderii de la Kremlin si le-au ignorat agresivitatea interna si externa in speranta ca Rusia ar putea deveni candva un partener al Uniunii Europene si un furnizor de energie previzibil, rezonabil si de incredere. Exasperati de aroganta, duplicitatea si ambitiile politice ale Moscovei, liderii UE au decis la summit-ul din martie 2007 ca UE trebuie sa-si diminueze dependenta energetica fata de Rusia prin adoptarea unei strategii energetice unitare, prin diversificarea surselor exportatoare de carburanti si prin dezvoltarea accelerata a unor modalitati alternative pentru producerea energiei electrice.

 In 2007, liderii  UE si-au reafirmat sprijinul pentru construirea gazoductului Nabucco, o conducta de mare capacitate care sa livreze gaze din Bazinul Caspic prin Caucaz si Turcia spre Europa, fara a trece prin Rusia. Conducta, programata sa intre in constructie in 2009, urmeaza sa devina functionala in 2012.

In martie 2007, guvernul socialist ungar, in loc sa sustina proiectul Nabucco, a decis sa participe la extensia unei conducte controlate de Gazprom din Turcia prin Bulgaria spre Europa Centrala. Decizia Ungariei, contrara intereselor UE, submineaza viabilitatea proiectului Nabucco si mareste dependenta energetica a Europei de importurile din Rusia.

Gazprom

Presedintele rus Putin mentine un control personal strict asupra activitatilor companiilor exportatoare de hidrocarburi. In Rusia se zvoneste persistent ca, la expirarea mandatului de presedinte al Federatiei Ruse, in 2008, Putin intentioneaza sa preia conducerea firmei Gazprom.

In 2001, Putin l-a numit pe Alexei Miller, un subaltern loial, la conducerea companiei Gazprom. Misiunea lui Miller a fost consolidarea controlului Kremlinului asupra firmei, eliminarea coruptiei si restrangerea influentei exercitate de actionarii particulari. Noul sef a promis ca, in urmatorii zece ani, Gazprom va deveni "cel mai mare conglomerat producator de energie din lume".

 Gazprom este deja cel mai mare furnizor de gaze naturale din lume si un exportator important de petrol. Compania, controland 16% din rezervele mondiale de gaze, furnizeaza 30% din consumul UE. Gazprom intentioneaza sa construiasca un nou gazoduct direct din Rusia spre Germania pe fundul Marii Baltice, fara sa mai treaca prin Europa Est-Centrala. In curand, Gazprom va extinde gazoductul Blue Stream din Turcia, prin Balcani, spre Europa Centrala. Compania intentioneaza sa construiasca in Turcia o instalatie de lichefiere a gazelor si facilitati subterane de depozitare.

Petrol si gaze naturale

In anii 1970, OPEC, cartelul format de majoritatea tarilor producatoare de titei, a redus intentionat exportul de petrol ca sa provoace o recesiune economica in tarile occidentale si ca sa majoreze preturile la export. Ulterior, descoperirea de noi zacaminte in alte tari si avansul tehnologic au marit numarul exportatorilor de petrol si au diluat influenta cartelului OPEC asupra disponibilitatii si a pretului la titeiul exportat.

Exportul de gaze naturale se aseamana mai mult cu piata petrolului din anii 1970. Marea majoritate a gazelor este transportata prin conducte. Daca un producator decide sa reduca fluxul de gaze, tara consumatoare nu are la dispozitie o alta sursa care sa compenseze deficitul. Aceasta dependenta permite exportatorului sa-si abuzeze clientii.

 Rusia are in jur de 30% din rezervele mondiale cunoscute de gaze naturale. Importatorii de gaze rusesti din Europa si din Asia au investit masiv in construirea de gazoducte care sa-i conecteze cu campurile producatoare din Rusia. Ei pretind asigurari riguroase din partea Moscovei ca investitiile lor sunt respectate, ca exportul de gaze naturale nu va fi utilizat in scopuri politice si ca furnizorul nu va pretinde preturi exorbitante pentru gazul exportat. Pana acum, producatorii rusi nu au satisfacut doleantele clientilor. Atitudinea duplicitara a Moscovei este reflectata in declaratia lui Alexandr Medvedev, vicepresedintele companiei  Gazprom: "este naiv sa crezi ca problemele economice pot fi separate de cele politice".

Intimidari, santaje si presiuni

 Suparat de succesul " revolutiei portocalii" in Ucraina si de tendintele prooccidentale ale presedintelui Iuscenko, Putin a decis sa-i pedepseasca pe noii guvernanti. In ianuarie 2006, Gazprom a pretins ca Ucraina sa plateasca de patru ori mai mult pentru gazul importat. Cand Iuscenko a incercat sa reziste, Gazprom a sistat livrarea de gaze. In riposta, ucrainenii au extras gaze din conductele care, tranzitand Ucraina, aprovizionau Europa Occidentala. Scaderea presiunii gazelor in vestul Europei a generat proteste din partea clientilor occidentali.

In vara anului trecut, Lituania "a indraznit" sa vanda unei companii poloneze o rafinarie pe care ar fi vrut sa o cumpere Rusia. Conducta care aproviziona rafinaria cu titei rusesc a devenit subit "defecta" si a intrerupt livrarea de materie prima pentru multe luni. Lituania a fost revoltata ca UE nu a protestat impotriva sabotajului rus.

Moscova a pus presiuni intense asupra Bulgariei ca sa renegocieze contractele privind tranzitul de hidrocarburi rusesti spre Occident. In cele din urma, Sofia a acceptat sa participe la extensia gazoductului Blue Stream din Turcia spre Europa Centrala si la construirea unei conducte de petrol care sa conecteze portul bulgar Burgas de la Marea Neagra cu portul grec Androupolis la Marea Egee.

In ianuarie 2007, in urma unei dispute cu Belarus, Rusia a oprit fluxul prin conducta Drujba care livra petrol de export pentru mai multe tari din UE. Ripostand la majorarea tarifului la gazele importate din Rusia, Minskul a sporit taxa de tranzit a titeiului rus exportat in Europa prin Belarus. Disputa ruso-belarusa s-a aplanat numai dupa ce Minskul a acceptat sa cedeze o parte din controlul asupra conductelor de tranzit din Belarus in favoarea Moscovei.

Presedintele georgian Mikhail Saakasvili a infuriat Kremlinul prin enuntarea aspiratiilor de a adera la UE si NATO. In toamna anului 2006, Rusia a sistat transporturile aeriene, a intrerupt remiterile postale si a interzis importurile de vin, apa si fructe din Georgia. Incercand sa profite de apropierea iernii, Gazprom a pretins dublarea pretului la gazele rusesti importate de Georgia. Din fericire, Georgia a reusit sa reziste la santajul rusesc. Iarna a fost mai blanda ca de obicei si vecinii din Azerbaidjan au ajutat Georgia cu combustibili.

Provincia secesionista Transnistria a acumulat datorii in valoare de 1 miliard de euro fata de Gazprom. Recent, compania rusa a acceptat sa reesaloneze aceasta "datorie de stat" a "Repubilcii Moldovenesti Transnistrene". Astfel, Gazprom a recunoscut oficial "statalitatea" separatistilor transnistreni.

In urma dezvoltarii campurilor de productie si a conductelor aferente din regiunea Sakhalin, Rusia i-a fortat pe investitorii straini sa renunte la o mare parte din actiunile lor in favoarea companiei Gazprom, sub amenintarea ca altfel ei vor fi amendati sever pentru "incalcarea regulamentelor ecologice".

In martie 2007, guvernul socialist de la Budapesta a acceptat sa contribuie la extensia gazoductului Blue Stream din Turcia pana in Ungaria. Conducta, apartinand companiei Gazprom, are originea in campurile de la Izobilnoe in Rusia si trece pe fundul Marii Negre in Turcia. In urma extensiei spre Europa Centrala, conducta este destinata sa concureze direct cu gazoductul Nabucco, proiectat sa fie construit de UE pe acelasi traseu, dar cu originea in Azerbaidjan si Iran, ocolind Rusia.

 Ca sa-si consolideze monopolul energetic in Europa, companiile ruse au deschis benzinarii si centre de distributie in Europa si au cumparat retele de conducte din strainatate. In martie 2007,  Gazprom a inceput sa vanda gaze direct consumatorilor din Italia.

 In 2006,  Gazprom a incercat sa achizitioneze o mare firma britanica distribuitoare de gaze. Intampinand rezistenta oficiala, presedintele Gazprom, Miller, a condamnat cu cinism "tendintele occidentalilor de a politiza distributia de gaze" si a amenintat guvernele UE ca, "daca nu respecta ambitiile internationale ale Moscovei, companiile exportatoare de hidrocarburi din Rusia sunt dispuse sa-si vanda produsele altor clienti".

Capacitate limitata

 Capacitatea Rusiei de a produce si transporta gaze si petrol destinate pentru export este limitata. Infrastructurile existente se degradeaza. Intretinerea lor este costisitoare. Zacamintele de gaze mai vechi, exploatate inca din perioada sovietica, sunt pe cale de epuizare. Productia celor mai mari exploatari ale  Gazprom a scazut cu 20% in ultimii 7 ani. Descoperirea unor campuri noi si mai ales conectarea lor la reteaua de distributie necesita timp, investitii masive si tehnologie speciala pentru lucrari in conditii climaterice defavorabile.

Pentru a-si onora obligatiile contractuale fata de consumatorii europeni, Gazprom se bazeaza pe reexportarea gazelor importate din tarile din Asia Centrala. Fara acces la gazele cumparate la preturi reduse din Turkmenistan si Kazahstan, Rusia nu ar putea furniza gazele necesare pentru conducta nordica europeana si pentru extensia conductei Blue Stream in Europa Centrala. Moscova se opune cu inversunare tendintelor de emancipare a statelor CSI din Asia Centrala, care ar putea incepe sa exporte hidrocarburi in Occident fara intermediul Rusiei.

Concluzii

 Uniunea Europeana importa din Rusia 20% din petrol si 30% din gazul consumat. Pentru urmatorii 15 ani, UE va ramane energetic dependenta de Rusia. Eforturile autoritatilor de la Bruxelles de a diminua aceasta dependenta au fost anemice. Diversificarea furnizorilor de hidrocarburi si a traseelor de transport ramane prioritara pentru UE. Culoarul de transport din bazinul Marii Caspice prin Azerbaidjan si Georgia, necontrolat de Rusia, a devenit deosebit de important pentru livrarea de gaze si petrol spre Europa.

Agresivitatea monopolista si santajul energetic al Moscovei asupra tarilor consumatoare au contribuit la tensionarea relatiilor ruso-europene. Statele UE din Europa Est-Centrala au fost revoltate de negocierile secrete dintre fostul cancelar german Gerhard Schroeder si Putin prin care au decis sa creeze conducta nord-europeana pe fundul Marii Baltice, direct din Rusia spre Germania, evitand tranzitul "normal" prin Tarile Baltice si Polonia. Parteneriatul UE-Rusia, cu data de expirare in 2007, nu a putut fi reinnoit din cauza vetoului polonez. "Politica de vecinatate" a UE, enuntata in 2004, a fost respinsa de Moscova ca "un amestec neprietenos" al UE in "spatiul propriu".

Rusia recunoaste ca UE este o mare putere economica. In acelasi timp, considera ca UE este o entitate fragmentata, cu o pondere politica derizorie. In consecinta, tratand separat cu statele membre, isi permite sa dezbine, actionand, arogant si intransigent. In cele din urma, atitudinea sfidatoare a Moscovei ar putea determina Uniunea Europeana sa adopte o politica unitara, coerenta si asertiva fata de Rusia.