Pe aceeași temă
În opinia vicepremierului Jaroslaw Gowin, o decizie a CJUE împotriva reformei judiciare din Polonia ar fi 'contrară Tratatului de la Lisabona şi spiritului integrării europene'.
'Dacă Tribunalul de la Luxemburg consideră că are competenţă să sprijine poziţia unui mic grup de judecători polonezi în faţa legii aprobate de un guvern ales în mod democratic, atunci este subminată ideea fundamentală a suveranităţii statelor în interiorul UE', a subliniat oficialul polonez, citat de Agerpres.
El mai crede că o eventuală decizie de acest fel a CJUE nu va face decât 'să alimenteze mişcările eurosceptice în toată Europa'.
Formaţiunea conservatoare majoritară în parlamentul polonez şi care de asemenea conduce guvernul de la Varşovia, Partidul Lege şi Justiţie (PiS), se află de trei ani într-un conflict permanent cu Comisia Europeană în urma unei serii de reforme în justiţie, ultimul capitol al acestor reforme fiind legat de schimbări legislative ce privesc Curtea Supremă, principala controversă în acest caz fiind scăderea vârstei de pensionare a judecătorilor acestei instanţe de la 70 la 65 de ani.
Aplicarea acestei prevederi implică pensionarea a 27 din cei 72 de judecători ai Curţii Supreme, inclusiv a preşedintei acesteia, Malgorzata Gersdorf. Însă ea refuză să părăsească postul, invocând Constituţia, care stabileşte durata mandatului său la şase ani, adică până în 2020, fapt care a declanşat o bătălie judiciară între susţinătorii reformei şi cei care consideră această reformă ca fiind neconstituţională.
Astfel, în timp ce Consiliul Naţional al Magistraturii a iniţiat procedurile pentru înlocuirea judecătorilor care ar urma să fie pensionaţi, Curtea Supremă a anunţat că din punctul ei de vedere aceste proceduri sunt suspendate şi s-a adresat CJUE, cerând instanţei europene să se pronunţe asupra actului normativ în dispută.
Liderul formaţiunii PiS, Jaroslaw Kaczynski, a menţionat constant că Polonia nu va ceda presiunilor Comisiei Europene şi că îşi va duce până la capăt reformele judiciare, deşi executivul comunitar a iniţiat pe această temă proceduri de infringement împotriva Poloniei şi a activat în premieră Articolul 7 din Tratatul UE, procedură care ar putea conduce în final la suspendarea dreptului de vot al Poloniei în Consiliul UE, cu condiţia unei decizii unanime în acest sens a tuturor statelor membre.