Pe aceeași temă
Partidul Socialist, Partidul Comunist și Blocul de Stânga au obținut împreună majoritatea parlamentară la alegerile de pe 4 octombrie, dar nu au reușit să formeze o alianță, astfel că președintele conservator Anibal Cavaco Silva l-a numit premier pe Pedro Passos Coelho, liderul dreptei aflate la guvernare din anul 2011.
Cele trei formațiuni de stânga au continuat negocierile, astfel că în cele din urmă au constituit pentru prima dată în ultimii 40 de ani o coaliție, scrie Agerpres, citând AFP.
În sistemul politic portughez președintele numește șeful guvernului fără votul parlamentului, dar acesta din urmă are posibilitatea să voteze „o moțiune de respingere”, iar un vot majoritar în favoarea moțiunii conduce la demiterea guvernului, lucru ce s-a întâmplat marți.
În următoarea etapă, președintele Cavaco Silva trebuie să numească un nou prim-ministru. El are două posibilități, respectiv numirea unui premier susținut de coaliția stângii sau menținerea în funcție al lui Passos Coelho până la convocarea alegerilor anticipate (ce nu pot fi organizate mai devreme de iulie 2016).
Miza principală o constituie continuarea politicii de rigoare bugetară, convenită cu creditorii internaționali în timpul crizei din anul 2011, politică pe care formațiunile de stânga doresc să o vadă abandonată.