Pe aceeași temă
Premiera constă în faptul că este prima peliculă într-o altă limbă decât engleza care câştigă premiul Oscar pentru cel mai bun film.
Acesta este primul film sud-coreean care a fost nominalizat şi a câştigat un premiu Oscar.
"Parasite", de Bong Joon-Ho, este un basm modern despre inegalitățile sociale din Coreea de Sud. Șomeri, membrii familiei Ki-taek arată un interes deosebit pentru bogata familie Park, până când într-o zi existențele lor se împletesc. Acesta este începutul unui șir de întâmplări imprevizibile care converg "într-un film genial, captivant și care refuză categoriile", conform IndieWire.
Drama "Parasite", de Bong Joon-Ho, a fost recompensată cu Palme d'Or la ediția de anul trecut a Festivalului de la Cannes. De asemenea, a primit, printre altele, premiile Globul de Aur şi BAFTA pentru cel mai bun film străin, dar şi premiul Sindicatului actorilor americani pentru cea mai bună distribuţie.
La categoria cel mai bun film străin au fost nominalizate peliculele "Les Misérables", "Honeyland", "Corpus Christi", "Pain and Glory".
La categoria pentru cel mai bun regizor au mai fost nominalizaţi Martin Scorsese ("The Irishman"), Todd Phillips ("Joker"), Sam Mendes ("1917"), Quentin Tarantino ("Once Upon a Time in Hollywood").
La categoria pentru cel mai bun scenariu original au fost nominalizate filmele "Knives Out", "Marriage Story", "1917" şi "Once upon a time... in Hollywood".
Bilanț:
Parasite - 4 Oscaruri
1917 - 3 Oscaruri
Joker - 2 Oscaruri
Ford vs Ferrari - 2 Oscaruri
Once Upon a Time in Hollywood - 2 Oscaruri
Oscar 2020: Lista completă a câştigătorilor
Cel mai bun film: "Parasite", de Bong Joon-ho
Cel mai bun regizor: Bong Joon-ho, pentru "Parasite"
Cel mai bun actor în rol principal: Joaquin Phoenix, pentru "Joker"
Cea mai bună actriţă în rol principal: Renee Zellweger, pentru "Judy"
Cel mai bun actor în rol secundar: Brad Pitt ("Once Upon a Time... in Hollywood")
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Laura Dern - "Marriage Story"
Cel mai bun film străin: "Parasite", de Bong Joon Ho
Cel mai bun lungmetraj de animaţie: "Toy Story 4", de Josh Cooley
Cea mai bună scenografie: Barbara Ling, Nancy Haigh - "Once upon a time... in Hollywood"
Cel mai bun scenariu adaptat: Taika Waiti - "Jojo Rabbit"
Cel mai bun scenariu original: Bong Joon Ho, Han Jin Won - "Parasite"
Cea mai bună imagine: Roger Deakins, pentru "1917"
Cel mai bun montaj: Michael McCusker şi Andrew Buckland, "Ford vs Ferrari"
Cea mai bună coloană sonoră: Hildur Guðnadóttir, pentru "Joker"
Cel mai bun cântec: Elton John şi Bernie Taupin - "(I’m Gonna) Love Me Again" din "Rocketman"
Cel mai bun montaj de sunet: Donald Sylvester, pentru "Ford vs. Ferrari"
Cel mai bun mixaj de sunet: Mark Taylor şi Stuart Wilson, pentru "1917"
Cele mai bune efecte speciale: Guillaume Rocheron, Greg Butler şi Dominic Tuohy, pentru "1917"
Cele mai bune costume: Jacqueline Durran - "Little women"
Cel mai bun machiaj: Kazu Hiro, Anne Morgan şi Vivian Baker, pentru "Bombshell"
Cel mai bun scurtmetraj animat: "Hair Love", de Matthew A. Cherry
Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune: "The Neighbours' Window", de Marshall Curry
Cel mai bun lungmetraj documentar: "American Factory"
Cel mai bun scurtmetraj documentar: "Learning to Skateboard in a Warzone (If You’re a Girl)"