Premierul Țărilor de Jos: UE nu poate întrerupe mâine importul de ţiţei şi gaze din Rusia

L. G. | 21.03.2022

Premierul olandez, Mark Rute, spune că Uniunea Europeană nu poate sista mâine importurile de petrol și gaze din Rusia, statele memebre fiind dependente în mare măsură de acestea.

Pe aceeași temă

Ţările membre ale Uniunii Europene încă sunt în cea mai mare parte dependente de ţiţeiul şi gazele din Rusia pentru aprovizionarea lor cu energie, iar importul acestor resurse nu poate fi tăiat pur şi simplu într-un termen scurt, a afirmat luni, 21 martie, premierul olandez Mark Rutte, transmite Reuters.

„Prea multe rafinării din estul şi vestul Europei încă sunt complet dependente de petrolul rusesc, iar la gaze situaţia este chiar mai rea", le-a spus jurnaliştilor Rutte, după o întâlnire cu preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, la Vilnius.

„Trebuie să reducem această dependenţă. Trebuie să o facem cât mai rapid posibil, dar nu o putem face mâine", a explicat premierul olandez.

Conform Reuters, statele membre UE analizează un posibil embargo asupra petrolului rusesc, în contextul în care liderii europeni se vor întâlni săptămâna aceasta cu preşedintele american Joe Biden pentru o serie de summituri concepute să întărească răspunsul Occidentului la invazia Rusiei.

Până acum, Kremlinul nu şi-a schimbat planurile în Ucraina, în pofida celor patru runde de sancţiuni impuse de UE în ultimele săptămâni. În aceste condiţii, blocul comunitar are de făcut o alegere dificilă din punct de vedere economic privind o posibilă sancţionare a importurilor de petrol rusesc, aşa cum au făcut deja SUA şi Marea Britanie. Însă, în cazul UE, un embargou ar fi mult mai dureros având în vedere dependenţa de Rusia a blocului comunitar pentru energie.

Sursele diplomatice au dezvăluit pentru Reuters că ţările baltice susţin un embargo pentru petrolul rusesc ca următorul pas logic, în timp ce Germania consideră că nu trebuie luate măsuri pripite, având în vedere preţul şi aşa ridicat al energiei în Europa.

Autorităţile de la Moscova au avertizat că eventualele sancţiuni UE care să vizeze petrolul rusesc ar putea determina Rusia să închidă marile conducte de gaze care alimentează Europa. UE depinde de Rusia pentru 40% din necesarul său de gaze naturale, iar Germania, prima economie a Europei, este cea mai dependentă de gazele ruseşti. În plus, Germania este şi cel mai mare cumpărător de petrol rusesc din UE.

Pe de altă parte, Bulgaria, ţară care depinde aproape în totalitate de livrările de gaze ruseşti, a anunţat că ar putea să renunţe la petrolul rusesc. Singura rafinărie de petrol din Bulgaria este deţinută de grupul rus Lukoil şi furnizează aproximativ 60% din combustibilii utilizaţi în ţara vecină.

Diplomaţii citaţi de Reuters au spus că un atac cu arme chimice în Ucraina, un bombardament intens al capitalei Kiev ar putea fi factorii care ar declanşa un embargo petrolier.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22