Presedintele Bulgariei: Rusia a inceput un razboi hibrid impotriva statelor din Balcani

Iulian Popescu | 17.11.2015

Președintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, a declarat că Rusia a început un război hibrid asupra țărilor din Balcani, și pune pe seama Federației atacurile cibernetice care au avut loc în zilele celor două tururi de la locale.

SHARE 0

 

Scopul acestor acțiuni ale Rusiei este „destabilizarea  întregii Europei”, a avertizat președintele Plevneliev, citat de agenția Novinite și preluat de România Liberă

.

Liderul de la Sofia a subliniat că Bulgaria este deja o țintă a acțiunilor de război hibrid. Concret, Rusia a lansat atacuri cibernetice masive asupra unor instituții de stat din Bulgaria și a violat spațiul aerian al Bulgariei, afirmă președintele Plevneliev.

 

Site-urile Guvernului, Parlamentului și Comisiei  Electorale Centrale de la Sofia au fost sparte de mai multe ori, între 25 octombrie – 1 noiembrie 2015, exact în perioada în care s-au desfășurat cele două tururi ale alegerilor locale din Bulgaria.

 

“Există foarte puține state din lume care pot organiza asemenea atacuri”, a subliniat președintele Bulgariei.

 

Pe de altă parte, după ocuparea peninsulei Crimeea de către Rusia, în anul 2014, avioane ale Rusiei au violat de mai multe ori spațiul aerian al Bulgariei, a spus acesta.

 

Plevneliev consideră că acțiunile menționate de el reprezintă doar prima etapă a unui război hibrid asupra întregii Europe.

 

El nu a indicat ce țară ar putea fi următoarea țintă a Rusiei, în această confruntare. Amintim însă că statele baltice au fost deja ținta unor asemenea acțiuni, lansate de informaticieni ruși.

 

Liderul de la Sofia a făcut aceste considerații după întoarcerea lui de la reuniunea de la București a reprezentanților a nouă state din Europa Centrală și de Est. Reuniunea a analizat deteriorarea situației de securitate din Europa, în urma acțiunilor agresive ale Rusiei.

 

CITIȚI ȘI: Directiile de actiune adoptate la summitul regional NATO de la Bucuresti. Vezi declaratia

 

Comentarii 0

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22