Preşedintele Lukoil a murit subit. Cel dinainte căzuse de la etaj

Redactia | 26.10.2023

Lukoil, a doua mare companie petrolieră din Rusia, a anunţat marţi că preşedintele său Vladimir Nekrasov a murit subit, la vârsta de 66 de ani, relatează CNN.

Pe aceeași temă

„Cu profund regret anunţăm decesul subit al lui Vladimir Ivanovici Nekrasov", a precizat compania într-un comunicat postat pe site-ul său. "Potrivit concluziei preliminare a medicilor, decesul a survenit ca urmare a unei insuficienţe cardiace acute", precizează compania.

Predecesorul său în funcţie, Ravil Maganov, a murit în urmă cu puţin peste un an după ce a căzut de la fereastra unui spital din Moscova, potrivit presei de stat ruse. Moartea lui Maganov a fost confirmată de Lukoil în septembrie 2022, într-un comunicat în care se spunea că acesta "a decedat în urma unei boli grave", dar nu se menţiona faptul că ar fi căzut de la etaj.

În ceea ce-l priveşte pe Nekrasov, acesta lucra de aproape 50 de ani în industria petrolului şi a gazelor. De asemenea, el a ocupat funcţiile de prim-vicepreşedinte al Lukoil şi de consilier al preşedintelui companiei.

Societatea a refuzat să facă alte comentarii despre moartea lui Nekrasov.

Lukoil, care produce peste 2% din ţiţeiul mondial şi are peste 100.000 de angajaţi, a ţinut prima pagină a ziarelor în martie 2022 când a devenit una dintre puţinele companii ruseşti care au luat poziţie publică faţă de invazia la scară largă a Moscovei în Ucraina.

Într-un mesaj adresată acţionarilor, clienţilor şi personalului, consiliul de administraţie al Lukoil a cerut "încetarea cât mai curând a conflictului armat" din Ucraina. "Ne exprimăm empatia noastră sinceră pentru toate victimele, care sunt afectate de această tragedie", a spus acesta. "Susţinem cu tărie o încetare durabilă a focului şi o rezolvare a problemelor prin negocieri serioase şi diplomaţie", arăta conducerea companiei. Comunicatul a rămas de atunci pe site-ul Lukoil.

Cel puţin opt oameni de afaceri ruşi proeminenţi au murit subit în lunile care au urmat invaziei, menţionează CNN.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22