Pe aceeași temă
Partidul Popular European (PPE) se clasează pe primul loc în urma scrutinului pentru desemnarea membrilor Parlamentului European, conform sondajelor făcute publice de Parlamentul European la ora 20.30 (21.30, ora României).
Partidul Popular European (PPE, centru-dreapta) este creditat cu 173 de locuri din totalul de 751 ale Parlamentului European, în scădere faţă de 216 mandate cât a avut în mandatul precedent.
Pe locul doi se situează Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D, centru-stânga), cu 147 de locuri, față de cele 185 deținute în ultimul mandat în PE.
Grupul politic Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE) a obţinut 102 mandate în PE, iar Grupul Verzi / Alianţa Europeană Liberă 71 de locuri.
Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni ar putea primi 58 de mandate, Grupul Europa Naţiunilor şi Libertăţii 57, iar Grupul Europa Libertăţii şi Democraţiei Directe 56.
Grupul Confederal al Stângii Europene Unite - Stânga Verde Nordică este creditat cu 42 de mandate.