Pe aceeași temă
Anunțul a fost făcut de Parchetul General spaniol, relatează AFP și DPA, preluate de Agerpres.
Maza, 66 de ani, care era bolnav de diabet, a decedat într-un spital al capitalei Argentinei, unde fusese internat cu o zi în urmă din cauza "unei infecții", a spus un purtător de cuvânt al Parchetului General.
Cel mai înalt reprezentant al Ministerului Public, în vârstă de 66 de ani, participa la Buenos Aires la o reuniune a procurorilor ibero-americani. El se afla în Argentina de marți.
Într-o postare pe Twitter, premierul spaniol Mariano Rajoy și-a exprimat "recunoștința și mulțumirea pentru o viață de muncă în serviciul statului" și a transmis "cele mai profunde condoleanțe" familiei, prietenilor și colegilor lui Maza.
Ministrul Justiției, Rafael Catala, a confirmat de asemenea moartea procurorului general, pe care l-a descris ca "un extraordinar jurist și servitor al statului" și "un profesionist remarcabil".
José Manuel Maza ocupa poziția de procuror general de aproximativ un an. El este cel care, în urma referendumului de independență, interzis, de la 1 octombrie din Catalonia, a cerut inculparea pentru rebeliune, răzvrătire și deturnare de fonduri publice a membrilor guvernului catalan destituit, opt dintre aceștia fiind în prezent în detenție provizorie.
Alți cinci, printre care și președintele catalan demis Carles Puigdemont, au fugit la Bruxelles, unde așteaptă o decizie a justiției belgiene privind mandatul european de arestate emis de Spania.
În Spania, procurorul general este numit de rege la propunerea guvernului.