Pe aceeași temă
Sârbii au protestat faţă de eforturile guvernului Serbiei de a se distanţa de Moscova după invadarea Ucrainei, scrie Reuters, potrivit news.ro.
Mulţimea de oameni, mulţi din organizaţii ultranaţionaliste, s-au alăturat marşului din centrul oraşului până la ambasada rusă din apropiere, unde au tras rachete de semnalizare, au cântat imnuri ruseşti şi sârbeşti şi au celebrat cele două ţări ca naţiuni înfrăţite.
„Am venit la acest miting pentru a sprijini Rusia şi pentru a spune „nu” tare şi clar politicilor și autorităţilor din Belgrad care au luat o decizie ruşinoasă de a vota împotriva Rusiei în cadrul ONU”, a declarat Mladen Obradovic, un protestatar.
În ultimele săptămâni, Belgradul a votat de trei ori pentru rezoluţiile Naţiunilor Unite care condamnau invadarea Ucrainei de către Rusia şi pentru a o suspenda din principalul organism al ONU pentru drepturile omului. Moscova numeşte acţiunile sale din Ucraina „operaţiune specială”.
Totuşi, Serbia, care depinde aproape în totalitate de gazul şi petrolul rusesc, refuză să impună sancţiuni împotriva Kremlinului şi menţine zboruri regulate către Moscova.
Protestatarii au scandat „Fără NATO” şi „Sârbii şi ruşii sunt fraţi”, precum şi sloganuri împotriva preşedintelui Aleksandar Vucic care a câştigat votul prezidenţial pe 3 aprilie, în timp ce progresiştii săi și-au asigurat majoritatea pentru a forma un guvern.
La începutul acestei săptămâni, într-o mişcare considerată de experţi ca o abatere de la cooperarea militară cu Rusia, Vucic a declarat că Serbia intenţionează să achiziţioneze 20 de avioane de luptă occidentale, noi şi folosite.