Pe aceeași temă
Această acțiune, organizată în apropierea reședinței prezidențiale din Kozyn, la periferia Kievului, este prima de acest tip organizată împotriva președintelui.
Aproximativ 100 de deputați, foști combatanți care au participat la conflictul armat din estul țării precum și militanți cunoscuți ai societății civile s-au aflat în zeci de mașini care au încercuit reședința de lux a președintelui în semn de protest.
„Această manifestație este o rușine pentru președinte care a fost ales cu sloganuri în favoarea justiției și a luptei împotriva corupției”, a declarat Egor Sobolev, unul dintre protestatari și deputat al partidului Samopomitch, care face parte din coaliția guvernamentală.
„Poroșenko acoperă corupția”, „Destituirea este un lucru ușor”, scria pe pancartele purtate de manifestanți.
Manifestația a fost organizată de Avtomaidan, mișcare ce s-a făcut cunoscută în cursul celor trei luni de proteste proeuropene reprimate violent și care au condus la destituirea președintelui prorus Viktor Ianukovici în februarie 2014 și apoi la alegerea lui Poroșenko.
Regimul Ianukovici a fost acuzat de corupție de adversari, numeroși diplomați și oameni de afaceri și succesorii săi prooccidentali au promis să combată acest flagel. În pofida lansării procedurilor judiciare fără rezultat real, mulți ucraineni consideră că sunt puține schimbări, în timp ce cota de popularitate a guvernului a scăzut în ultimele luni.