Pe aceeași temă
„Am recunoscut independența acestor republici, ceea ce înseamnă că le-am recunoscut toate documentele fundamentale, inclusiv constituția lor. Și în constituție sunt înscrise granițele regiunilor Donețk și Luhansk așa cum erau atunci când făceau parte din Ucraina", a subliniat președintele Rusiei, citat de agenția Tass.
El a spus, însă, că granițele exacte ar trebui stabilite în cadrul discuțiilor dintre cele două republici separatiste și Ucraina.
Putin a adăugat că, în condiţiile în care în Donbas are loc un conflict, prin această decizie Rusia „dă clar de înţeles că, în caz de necesitate, intenţionează să-şi asume obligaţiile asumate”.
Potrivit lui Putin, Moscova a auzit declaraţiile privind intenţiile Ucrainei de a primi din nou arme nucleare. „Înţelegem că aceste cuvinte ne-au fost adresate în primul rând nouă. Şi eu vreau să spun că noi le-am auzit”, a spus el.
Vladimir Putin a subliniat că cea mai bună soluţie ar fi ca Ucraina să-şi anunţe neutralitatea şi să nu adere la NATO.
Vladimir Putin a cerut și primit marți aprobarea Consiliului Federației Ruse de a trimite militari ruși pentru a-i sprijini pe separatiștii din Donețk și Lugansk.
Parlamentarii au aprobat cererea cu unanimitate, respectiv 153 de voturi, potrivit AFP.
La scurt timp după aprobarea parlamentului, Vladimir Putin a declarat că intrarea militarilor ruși în Ucraina depinde de „situația din teren”, potrivit AFP. „Nu am zis că soldații noștri vor merge acum acolo. Aceasta va depinde, cum se zice, de situația din teren”, a spus el.