Putin avertizează Occidentul că va avea de suferit mai mult decât Rusia de pe urma sancțiunilor

L. G. | 12.05.2022

Președintele Putin susține că  Occidentul va avea de suferit mai mult decât Rusia de pe urma sancţiunilor pe care le-a impus Moscovei din cauza ofensivei ruse în Ucraina, relatează AFP.

Pe aceeași temă

Autorii sancţiunilor, „ghidaţi de ambiţiile lor umflate şi oarbe şi de rusofobie, aplică o lovitură mai puternică propriilor lor interese naţionale, propriilor lor economii şi prosperităţii propriilor lor cetăţeni”, declară într-o reuniune consacrată problemelor economice liderul de la Kremlin.

„Noi vedem acest lucru în primul rând uitându-ne la o creştere puternică a inflaţiei în Europa, care atinge 20% în anumite ţări”, apreciază el.

Potrivit lui Vladimir Putin, „este evident că (...) o continuare a obsesiei sancţiunilor va conduce inevitabil la consecinţele cele mai dificile pentru Uniunea Europeană (UE), cetăţenii ei”.

„În ceea ce o priveşte, Rusia reuşeşte cu siguranţă să înfrunte provocări exterioare, mulţumită politicii sale macroeconomice responsabile din ultimii ani şi graţie deciziilor sistemice vizând să-i consolideze suveranitatea economică şi securitatea tehnologică şi alimentară”, dă asigurări Putin.

Liderul de la Kremlin se felicită pentru o încetinire ”treptată” a inflaţiei, după ce aceasta a crescut la 16,7% în martie, şi de o consolidare a devizei ruse, care a înregistrat joi o redresare-record de la începutul lui 2020 şi a atins, la ora 12.00 GMT (15.00, ora României), nivelul de 67,7 ruble un euro şi 65,2 ruble un dolar.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22