Putin la întâlnirea cu Lukașenko: Invazia din Ucraina are obiective nobile. Ajutăm și salvăm oameni

Redactia | 12.04.2022

Putin a spus că operațiunea militară a Rusiei în Ucraina își va atinge cu siguranță obiectivele pe care le-a numit „nobile”.

Pe aceeași temă

Președintele rus Vladimir Putin a mers marți în regiunea Amur, din estul îndepărtat al Rusiei, pentru a discuta cu președintele bielorus Alexandr Lukașenko despre situația din Ucraina și integrarea ruso-belarusă, potrivit Reuters.

Cei doi lideri au vizitat Cosmodromul Vostocinîi pentru a marca Ziua Cosmonautului, aniversarea primului zbor spațial cu echipaj uman, realizat în 1961 de cosmonautul sovietic rus Iuri Gagarin.

La ceremonie, Putin a spus că operațiunea militară a Rusiei în Ucraina își va atinge cu siguranță obiectivele pe care le-a numit „nobile”.

Potrivit agențiilor ruse de presă, Putin a spus că Moscova nu a avut altă soluție decât să lanseze o operațiune militară pentru a proteja Rusia și că o ciocnire cu forțele anti-ruse din Ucraina era inevitabilă și doar o chestiune de timp.

„Scopurile sale sunt absolut clare și nobile. Pe de o parte, ajutăm și salvăm oameni, iar pe de altă parte, pur și simplu luăm măsuri pentru a asigura securitatea Rusiei însăși. Este clar că nu am avut de ales. A fost decizia corectă”, a spus președintele rus.

Putin a mai spus că țara sa nu intenționează să se izoleze de restul lumii și că forțele ruse care desfășoară campania militară a Moscovei în Ucraina au acționat „curajos și eficient”.

Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie, trimițâd trupe atât de pe teritoriul rus, cât și din Belarus, în ceea ce a numit o „operație militară specială” menită să demilitarizeze și să „denazifice” țara vecină.

Ucraina a opus însă o rezistență acerbă, iar Occidentul a impus sancțiuni ample menite să forțeze Rusia să-și retragă forțele din Ucraina.

Lukașenko, un aliat apropiat al lui Putin, dar care face adesea declarații care par contrare Moscovei, a insistat că Belarusul trebuie să fie implicat în negocierile pentru a soluționa conflictul din Ucraina și a spus că țara sa a fost pe nedrept etichetată drept „complice al agresorului”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22