Pe aceeași temă
„Aș vrea să-i întreb pe cei care au creat o asemenea situație: măcar înțelegeți ce ați făcut?”, a întrebat liderul rus.
„Exportul de experimente sociale, încercările de a stimula schimbări într-o țară sau alta, plecând de la propriile ideologii, au dus adesea la urmări tragice, au dus nu la progres, ci la degradare', a spus Putin, constatând că 'nimeni nu învață din greșelile altuia, ci doar le repetă”, a spus liderul de la Kremlin, citat de Agerpres.
De la tribuna ONU, președintele rus a cerut să fie 'trași la răspundere' cei care au creat situația conflictuală din Orientul Mijlociu și au permis propagarea terorismului.
„Problemele politice, sociale se amplificau demult în această regiune, oamenii de acolo doreau, desigur, schimbări. Însă ce s-a întâmplat în realitate? O ingerință agresivă din străinătate a dus la aceea că în locul reformelor instituțiile democratice și modul de viață au fost pur și simplu distruse. În loc de triumf al democrației și de progres au apărut violența, sărăcia, catastrofa socială, iar pe drepturile omului, inclusiv pe dreptul la viață, nu se pune preț deloc”, a spus Putin.
Președintele Rusiei, aliat al regimului Bashar al-Assad, a pledat pentru înființarea unei coaliții antiteroriste cu participarea țărilor islamice. „Ca și coaliția antihitleristă, ea ar putea uni în rândurile ei cele mai diverse forțe, care să se opună în mod ferm celor care, asemeni fasciștilor, seamănă răul și ura de oameni”, a declarat Putin, în opinia căruia 'participanți-cheie' ai coaliției ar trebui să fie țările musulmane.