Pe aceeași temă
El a transmis urări agenților sub acoperire care activează în prezent, conform RIA Novosti, preluată de Agerpres.
"Toată activitatea mea în organele de securitate externă ale URSS era legată nu pur și simplu de Serviciul de Informații, ci tocmai de spionajul ilegal", a declarat Putin pentru postul de televiziune Rossia 1.
Potrivit lui Putin, spionii sub acoperire "sunt oameni deosebiți, de calitate specială, cu convingeri speciale, cu un tip de caracter special".
"Să renunți la viața de zi cu zi, să renunți la apropiații tăi, la cei dragi și să părăsești țara pentru mulți-mulți ani, să-ți dedici viața patriei - nu poate oricine. Acest lucru este pe măsura doar a celor aleși. Spun aceasta fără niciun fel de exagerare. Tocmai cu o astfel de atitudine față de lucrurile care trebuie făcute, față de țară, față de poporul lor trăiesc agenții sub acoperire. Ei sunt oameni speciali", a spus Putin, cu prilejul a 95 de ani de la înființarea departamentului "S" al Serviciului de Informații Externe (SVR, Slujba Vneșnei Razvedki), departament ce se ocupă de spionajul ilegal.
Între 1985-1990, Vladimir Putin a lucrat pe linia KGB la Dresda (Germania), în calitate oficială de director al Casei Prieteniei URSS-RDG, precizează agenția de presă rusă.