Pe aceeași temă
45.600.000 de voturi, adică 63,60%, a obținut Vladimir Putin în primul tur. Nici cele mai optimiste sondaje de opinie nu indicau o victorie atât de categorică a premierului rus.
Pe următoarele locuri s-au clasat: comunistul Ghennadi Ziuganov (17,18%), Mihail Prohorov (7,98), Vladimir Jirinovski (6,22) și Serghei Mironov (3,86). La Petersburg, Putin a obținut 58,7%, în vreme ce în capitală, la Moscova, scorul a fost ceva mai modest, de doar 48,2% (miliardarul Prohorov s-a clasat pe locul următor cu 19,3%, iar comunistul Ziuganov a obținut 18,9%). Recordul de participare s-a înregistrat, ca de fiecare dată, în nordul Caucazului, unde s-a votat masiv pentru Putin: în Daghestan și Ingușetia peste 92%, iar în Cecenia aproape 100%. Miliardarul Prohorov a câștigat în câteva secții de votare din afara Rusiei, în Marea Britanie și la Washington, dar a pierdut categoric în Republica Moldova, unde peste 87% au votat pentru Putin.
Rata ridicată de participare la vot, de peste 62%, și scorul neașteptat de bun, 63,75%, ar trebui să-i determine pe contestatarii lui Putin să renunțe la orice manifestații. Cu astfel de cifre, legitimitatea lui Vladimir Putin este greu, dacă nu imposibil de contestat, în ciuda neregulilor importante consemnate de OSCE. Și totuși, pentru această săptămână, ca și pentru următoarele, până la 8 mai, când este prevăzută inaugurarea celui de-al treilea mandat prezidențial al lui Putin, sunt anunțate mitinguri de protest, la care vechea lozincă „pentru alegeri corecte“ a fost înlocuită cu „Rusia fără Putin“, după modelul marilor demonstrații de la Kiev, ce au urmat asasinării ziaristului Gongadze, critic la adresa președintelui Leonid Kucima.
Nu e nicio îndoială că Putin este pregătit și pentru scenariul violențelor de stradă. În Moscova și-au făcut apariția mii, dacă nu cumva chiar zeci de mii, de tineri susținători ai lui Putin, aduși cu autocarul din toate colțurile Rusiei. Mitingul din Piața Manej, de lângă Kremlin, de duminică seară, de la anunțarea rezultatelor preliminare, la care ar fi participat peste 100.000 de oameni, confirmă determinarea regimului de a bloca orice posibil „scenariu portocaliu“.
De altfel, întrebarea la care experții încearcă să răspundă se referă la posibilitatea unui „scenariu portocaliu“ în Rusia. Și, în ciuda entuziasmului unor observatori, majoritatea este rezervată. În primul rând, în Rusia nu ai o opoziție, ci multe grupări anti-Putin. Este opoziția „din afara sistemului politic“, opoziția „antisistem“, o opoziție care nu este omologată, spre deosebire de comuniștii lui Ziuganov sau naționaliștii lui Jirinovski, care reprezintă opoziția din sistem. În rândurile opoziției din afara sistemului sunt și foști politicieni, precum Boris Nemțov, Vladimir Rîjkov sau ex-premierul Kasianov. Dar ei nu reușesc să adune mai mult de câteva zeci de persoane la un miting. Nici fostul campion mondial de șah Garry Kasparov n-a avut mai mult succes. Cu ceva mai multă simpatie sunt salutate aparițiile la mitingurile opoziției ale realizatorului TV, Leonid Parfionov sau ale scriitorului Boris Akunin. Însă vedeta ultimelor luni este blogerul Aleksei Navalnîi, activist anticorupție. Notorietatea lui în Rusia este foarte redusă, fiind mai bine cunoscut în străinătate. Cei mai activi sunt șeful extremei stângi, Serghei Udalțov, sau liderii „noilor naționaliști“ reuniți în jurul lui Tor și Krîlov, care cer evacuarea caucazienilor din Rusia și închiderea granițelor cu fostele republici sovietice din Asia Centrală. Și totuși, cel mai vocal lider din afara sistemului politic omologat rămâne național-comunistul Limonov, expert în mitinguri violente. Cu asemenea opozanți, Putin este oricând preferat, ca politician capabil să asigure stabilitatea în țară.
Chiar dacă transferul pașnic de putere, în urma unei competiții cu adevărat deschise și corecte, transfer care validează soliditatea fundamentului unei construcții democratice se tot amână de două decenii, auspiciile mandatului de 6 ani al lui Putin nu sunt nici pe departe proaste. Prețurile mari la hidrocarburi alimentează bugetul rus federal, asigurând Kremlinului resursele pentru o ofensivă economică și politică fără precedent în ultima jumătate de secol. Pe plan intern, Putin are capacitatea să continue reformele politice începute, prea târziu, de Dmitri Medvedev, să poarte un dialog onest cu o societate care se repolitizează și să încheie cu ea un contract social, altul decât cel stabilit în anul 2000. Dacă amână la nesfârșit sau ratează acest din urmă obiectiv, fisura socială din Rusia va deveni o prăpastie și, atunci, „scenariul portocaliu“ va fi nu doar posibil, ci chiar probabil.
