Rând pe rând, marile orașe ale lumiii anulează evenimentele de Revelion din cauza Omicron

Redactia | 26.12.2021

Noul val Covid și temerile legate de varianta Omicron spulberă planurile festive pentru sfârșit de an în multe dintre marile orașe ale lumii.

Pe aceeași temă

Acestea renunță rând pe rând la spectaculoasele evenimente publice și focuri de artificii. Altele încă mai caută soluții și impun condiții stricte pentru participanți, scrie CNN.

În New York City, numărul petrecăreților din Times Square va fi mai mic, iar toți cei prezenți vor fi obligați să poarte mască, a transmis primarul Bill de Blasio.

În schimb, în orașe mari din Europa, unde răspândirea Omicron a fost accelerată, s-a anunțat deja că evenimentele de final de an nu vor mai avea loc.

Unde au fost anulate evenimentele de Revelion

ATENA

Toate festivităţile publice de Crăciun şi Anul Nou sunt anulate, iar călătorii care sosesc în ţară sunt sfătuiţi să se testeze în a doua şi în a patra zi de la sosire, a declarat ministrul Sănătăţii, Thanos Plevris.

El a precizat că purtarea măştilor sanitare atât în interior, cât şi în exterior va fi obligatorie până cel puţin în 2 ianuarie.

În zilele următoare vor fi anunţate restricţii suplimentare privind activităţile de divertisment, sportive şi telemunca pentru perioada de după 3 ianuarie.

Coronavirusul a făcut peste 20.000 de morţi în Grecia, iar peste 600 de persoane infectate se află în prezent la terapie intensivă.

BERLIN

Germania va impune restricții stricte pentru a reduce răspândirea Covid începând cu 28 decembrie și va interzice evenimentele publice de Revelion, a anunțat cancelarul german Olaf Scholz, în 21 decembrie. Asta înseamnă că nu vor fi evenimente publice pentru focuri de artificii în Berlin, dar nici în Munchen și Frankfurt.

Din 28 decembrie, germanii vor avea voie să se întâlnească în grupuri de cel mult 10 persoane, indiferent dacă sunt vaccinate sau dacă au trecut prin boală, a spus Scholz. Copiii cu vârsta de până la 13 ani sunt scutiți de noile restricții de contact.

EDINBURGH

Sărbătorile publice de Revelion din Scoția vor fi anulate, a declarat în 21 decembrie, prim-ministrul Nicola Sturgeon.

El a vorbit într-o restricțiile care intră în vigoare după Crăciun și a spus că evenimentele publice vor fi anulate, chiar dacă asta va fi dezamăgitor pentru cei care le așteptau cu nerăbdare.

LONDRA

Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a anunţat și el anularea festivităţilor prevăzute în capitala Marii Britanii de Anul Nou.

"Aceasta înseamnă că nu vom mai organiza sărbătoarea cu 6.500 de persoane prevăzută în Trafalgar Square în seara Anului Nou", a anunţat el. "Va fi foarte dezamăgitor pentru mulţi londonezi, dar trebuie să luăm măsurile potrivite pentru a reduce răspândirea virusului", a continuat primarul.

În schimb, "o emisiune spectaculoasă transmisă în direct" de BBC, "sărbătorind oraşul nostru şi subliniind momentele importante ale anului 2021, va fi piesa de bază a evenimentelor de Revelion la Londra", potrivit comunicatului primăriei.

NEW DELHI

Autoritățile din India au anunțat că vor fi interzise toate adunările publice sociale, culturale, politice, din cauza creșterii numărului de cazuri de Covid-19.

Toate autoritățile "se vor asigura că nu au loc evenimente/adunări culturale pentru a sărbători Crăciunul sau Anul Nou" în regiune, conform ordinului.

Barurile și restaurantele vor putea funcționa până la 50% din capacitate.

PARIS

Primăria Parisului a anulat spectacolul de artificii de Anul Nou şi festivităţile programate cu această ocazie pe Champs Elysees, în acord cu noile reguli ale autorităţilor franceze pentru a preveni răspândirea variantei Omicron a coronavirusului.

Premierul francez Jean Castex a declarat că petrecerile publice de mari dimensiuni şi focurile de artificii vor fi interzise în noaptea de Anul Nou şi a recomandat locuitorilor - chiar dacă sunt vaccinaţi - să îşi facă un test pentru depistarea Covid înainte de a se aduna la petrecerile de sfârşit de an.

ROMA

În Italia, Roma se numără printre orașele care au decis să anuleze festivitățile din cauza problemelor legate de pandemie. Regiunea Campania a interzis, de asemenea, sărbătorile și consumul de alcool în zonele publice în perioada 23 decembrie - 1 ianuarie.

Veneția și-a anulat, de asemenea, concertele în aer liber și focurile de artificii de Revelion.

AMSTERDAM

Municipalitatea din Amsterdam a anulat toate festivităţile de Anul Nou organizate de primărie, inclusiv numărătoarea inversă şi focurile de artificii, ca urmare a ''perspectivei sumbre" provocate de rata ridicată a cazurilor zilnice de infectare şi a spitalizărilor asociate Covid.

Primarul oraşului, Femke Halsema, a decis să anuleze atât festivităţile din piaţa Museumplein, centrul cultural al oraşului, unde are loc numărătoarea inversă la începutul noului an, cât şi diferitele spectacole muzicale sau focurile de artificii din districtele oraşului.

Unde sunt încă evenimente programate

Nu toate orașele lumii și-au anulat sărbătorile. Iată câteva dintre orașele recunoscute pentru spectaculoasele focuri de artificii și evenimentele majore de Revelion.

BANGKOK

Capitala Thailandei permite organizarea evenimentelor publice, dar în condiții foarte stricte. Potrivit Bangkok Post, numai locurile în aer liber vor putea fi ocupate. Participanții trebuie să fie complet vaccinați și testați.

CAPE TOWN

Autoritățile permit încă evenimentele Anul Nou, dar cu respectarea strictă a condițiilor sanitare impuse.

DUBAI

Spectacolul de artificii de la Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume, este încă pe listă, potrivit VisitDubai.com. Emiratul solicită vizitatorilor care doresc să fie la sărbătoare să se înregistreze folosind aplicația U by Emaar pentru a primi coduri QR care să le permită accesul.

RIO DE JANEIRO

După ce și-a anulat sărbătorile de Revelion la începutul acestei luni, Rio de Janeiro, capitala petrecerilor din Brazilia, a revenit asupra deciziei.

"Vrem să sărbătorim sfârșitul de an într-o manieră calmă, sigură și organizată. Ne-am întâlnit cu Comitetul Științific, care a confirmat că ar fi în siguranță să desfășurăm sărbătorile de Anul Nou ale orașului în conformitate cu prevederile prezentate de guvernul orașului", a spus primarul Eduardo Paes.

Oamenii sunt îndemnați să stea în apropierea domiciliului și să evite călătoriile inutile.

SYDNEY

Cel mai mare oraș din Australia nu a renunțat la planurile de sfârșit de an, dar cei care doresc să participe trebuie să își rezerve locul din timp și să cumpere bilet.

Vaccinarea cu schema completă nu este o condiție obligatorie, dar este încurajată.

TAIPEI

Cel mai mare oraș din Taiwan păstrează planurile privind focurile de artificii spectaculoase la Taipei 101, una dintre cele mai impresionante clădiri din lume.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22