Reacţia lui Trump după inculparea lui Flynn: Nu a existat nicio complicitate cu Rusia

E.b. | 02.12.2017

Președintele american Donald Trump a scris pe contul său de Twitter că a fost nevoit să-l concedieze pe generalul Michael Flynn, care era consilier pe probleme de securitate națională al Casei Albe, pentru că acesta l-a mințit pe vicepreședintele Mike Pence.

Pe aceeași temă

  

Dar, spune Trump, Flynn a minţit şi Biroul Federal de Investigații (FBI), însă acțiunile lui Flynn în timpul perioadei de tranziție între administrația Barack Obama și echipa sa au fost legale.

 

"A trebuit să-l concediez pe generalul Flynn pentru că l-a mințit pe vicepreședinte (Mike Pence - n.r.) și FBI-ul. El a pledat vinovat pentru aceste minciuni. Este păcat, pentru că acțiunile sale în timpul tranziției au fost legale. Nu era nimic de ascuns!", a scris Trump pe Twitter.

 

Aceasta este a doua reacție a lui Trump pe această temă într-o singură zi, după ce Michael Flynn, inculpat vineri în dosarul privind presupusul amestec al Rusiei în scrutinul prezidențial din SUA, a pledat vinovat și a recunoscut că a mințit FBI.

 

Tot sâmbătă, pe când părăsea Casa Albă, Trump le-a spus ziariștilor că nu a existat "absolut nicio complicitate" între echipa sa de campanie și Rusia.

 

Generalul Flynn, fost șef al serviciului de informații militare al SUA, este al patrulea membru al anturajului apropiat al președintelui american pus sub acuzare de procurorul special Robert Mueller.

 

Mueller i-a inculpat la sfârșitul lunii octombrie pe doi membri ai echipei de campanie a lui Donald Trump: Paul Manafort și Richard Gates. Cel de-al treilea, George Papadopoulos, a pledat vinovat pentru că a mințit investigatori FBI și a acceptat să colaboreze cu anchetatorii. 
 
 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22