Recep Erdongan impune prețuri mici la roșii și ardei, inflația din Turcia depășind 20% în 2018

Laurentiu Gheorghe | 09.02.2019

Municipalităţile din Turcia vor vinde alimente la preţuri mici pentru a concura supermarketurile şi magazinele mai mici, a anunţat preşedintele Recep Tayyip Erdogan, ţintind presupuşii speculanţi.

SHARE 0

Pe aceeași temă

„Dacă unii oameni (fac speculă cu preţurile) în supermarketuri sau în alte părţi, atunci municipalităţile vor începe să vândă alimente", a spus Erdogan la un miting de companie în oraşul Sivas din Anatolia, , relatează DPA, preluată de Agerpres.

"Vom introduce acolo produse la cele mai mici preţuri", a declarat el.

Turcia va organiza alegeri locale la 31 martie, iar starea economiei, în special inflaţia ridicată, rămâne o chestiune majoră pentru votanţi.

Rata inflaţiei pentru 2018 a rămas la peste 20%, cu cea mai mare creştere anuală de 30,97% pentru alimente, a precizat luni Institutul de Statistică din Turcia (TurkStat).

Conform TurkStat, preţurile la ardei şi vinete, ambele fiind legume de bază în gospodăriile din Turcia, au crescut cu peste 80% în ianuarie comparativ cu luna anterioară.

Erdogan i-a acuzat vineri pe speculanţii de preţuri că încearcă să îi submineze guvernul. "George şi Hans vor să ne lovească, iar aceşti oameni îi ajută", a spus el, folosind nume occidentale pentru a se referi la puteri străine.

Şeful Trezoreriei şi ministru de finanţe Berat Albayrak, care este ginerele lui Erdogan, a mers chiar mai departe şi a vorbit miercuri despre un "terorism alimentar", conform cotidianului Hurriyet.

Municipalităţile vor deschide într-o primă fază depozite de vânzare la Istanbul şi la Ankara începând de săptămâna viitoare, a adăugat Albayrak.

Guvernul şi-a intensificat auditurile la depozitele alimentare, în timp ce poliţia locală a dat amenzi magazinelor mici şi supermarketurilor pentru preţuri considerate nejustificat de mari, au relatat mass-media din Turcia în această săptămână.

Comentarii 0

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22