Rechizitoriul împotriva lui Donald Trump conține 34 de capete de acuzare, pe care Trump le neagă

L. G. | 05.04.2023

Procurorul districtual din Manhattan, Alvin Bragg, a spus după acuzarea fostului președinte Donald Trump, că sunt 34 de infracțiuni de falsificare de documente fiscale și încălcarea mai multor legi.

Pe aceeași temă

Rechizitoriul întocmit de procurorul districtual împotriva lui Donald Trump, în baza căruia a fost inculpat de un tribunal din New York, a fost făcut public. Acuzatorii susțin că Trump a organizat un plan ilegal de suprimare a informațiilor negative în timpul campaniei electorale din 2016, inclusiv o plată de 130.000 de dolari pentru a cumpăra tăcerea unei vedete porno legată de o presupusă aventură cu fostul președinte în 2006.

În timpul conferinței de presă de după punerea oficială sub acuzare a lui Donald Trump, procurorul Alvin Bragg a fost întrebat despre infracțiunea subiacentă, care nu este parte a rechizitoriului. Bragg a răspuns că mai multe legi au fost încălcate, inclusiv legea electorală. După cum notează Jonah Bromwich de la NYT, „Unul dintre lucrurile neobișnuite în acest caz este aplicarea unei legi electorale a statului New York în cazul alegerilor prezidențiale la nivel federal, iar avocații lui Trump vor specula cu siguranță acest lucru în apărarea clientului lor”.

„Documentele fiscale corecte și exacte sunt importante peste tot”, explică Bragg această anomalie juridică, adăugând că sunt cu atât mai importante în Manhattan, centrul financiar al lumii.

De notat, acuzațiile împotriva lui Trump sunt toate infracțiunile de clasa E, cea mai mică categorie de infracțiuni din New York, care implică o pedeapsă maximă de patru ani de închisoare. Judecătorul de caz spune că nu va impune un ordin de tăcere în acest moment, dar l-a avertizat pe Trump să nu facă postări pe rețelele de socializare care ar putea „produce tulburări”. relatează Associated Press.

Și conform NY Times, „in legislația din New York, falsificarea documentelor fiscale este în general considerată o contravenție. Dar procurorii pot amplifica pedeapsa atunci când cred că o persoană a falsificat aceste documente pentru a comite o altă infracțiune sau a ascunde comiterea unei infracțiuni”.

Următoarea audiere a lui Trump în fața judecătorului a fost programată pentru 4 decembrie.

Rechizitoriul acuzării

Motivul pentru care a comis infracțiunea de falsificare a registrelor de afaceri a fost, în parte, acela de a-și "promova candidatura", se susține în rechizitoriu, potrivit CNN.

Aceasta este prima dată când Trump și avocații săi pot examina pe deplin amploarea acuzațiilor care i se aduc și ce trebuie să dovedească procurorii la proces.

Fiecare acuzație penală cu care se confruntă Donald Trump se referă la o anumită intrare dintre registrele contabile ale Organizației Trump, potrivit actului de acuzare.

Procurorii din Manhattan îl acuză pe Trump că a provocat în mod repetat înregistrări false în registrele contabile.

Presupusele intrări false sunt legate de facturi ale lui fostului avocat Michael Cohen, principalul martor al acuzării, de „registrul general detaliat pentru Donald J. Trump” și trustul său sau de cecurile din contul lui Donald J. Trump. Toate aceste registre sunt păstrate de Trump Organization, potrivit actului de acuzare.

Toate înregistrările sunt identificate ca fiind făcute în 2017, se arată în rechizitoriu.

Trump neagă orice încălcare a legii, iar avocații săi au declarat că vor lupta pentru ca acuzațiile să fie retrase.

Potrivit rechizitoriului Trump a încercat să amâne plata banilor pentru tăcerea starletei porno până după alegerile din 2016,

Potrivit actului de acuzare, redactorul-șef și directorul general al National Enquirer l-a abordat pe Michael Cohen la scurt timp după ce caseta Access Hollywood a devenit publică, în octombrie 2016, și i-a spus lui Cohen că starul de filme pentru adulți Stormy Daniels susținea că a avut o aventură cu Donald Trump.

Cohen, se arată în rechizitoriu, a negociat cu Daniels o plată de bani pentru „a asigura tăcerea [lui Daniels] și pentru a preveni dezvăluirea informațiilor dăunătoare în ultimele săptămâni înainte de alegerile prezidențiale”.

Cu toate acestea, Trump l-ar fi instruit pe Cohen să amâne plata lui Daniels cât mai mult timp posibil.

„El l-a instruit pe [Cohen] că, dacă ar putea amâna plata până după alegeri, ar putea evita plata cu totul, deoarece în acel moment nu ar mai conta dacă povestea ar deveni publică”, se arată în rechizitoriu.

Cohen a pledat vinovat la nouă infracțiuni federale, inclusiv fraudă fiscală, minciună în fața Congresului și încălcări ale finanțării campaniei electorale, pentru că a ajutat la plata a două femei care au amenințat că vor face publice presupusele relații din trecut cu Trump chiar înainte de alegerile din 2016. Trump a negat aceste aventuri.

Procurorii din Manhattan spun că au fost tăiate lunar cecuri - inclusiv unele provenind direct din contul bancar al lui Donald Trump - pentru avocatul său de atunci, Michael Cohen. Aceștia susțin că acestea au fost deghizate ca plăți ale avocatului, când nu erau.

"Fiecare cec a fost procesat de Organizația Trump și fiecare cec a fost deghizat ca plată pentru servicii juridice prestate într-o anumită lună din 2017, în conformitate cu un acord de reținere", au scris procurorii în expunerea faptelor, care însoțește rechizitoriul.

"Registrele de plată, păstrate și întreținute de Trump Organization, erau registre comerciale false din New York. În realitate, nu a existat niciun acord, iar avocatul nu a fost plătit pentru serviciile juridice prestate în 2017".

Donald Trump este „frustrat”

Vorbind în fața instanței după punerea sub acuzare, avocatul lui Donald Trump, Todd Blanche, a declarat că clientul său este „frustrat” și „supărat”, potrivit CNN.

Blanche l-a acuzat pe procurorul de caz că a transformat o „chestiune complet politică” într-o „urmărire penală politică”.

„Nu este o zi bună ... Nu mă așteptam ca acest lucru să se întâmple în această țară. Nu te aștepți ca acest lucru să se întâmple ... cuiva care a fost președinte al Statelor Unite”, a spus Blanche.

El s-a referit la rechizitoriu ca fiind „un document de complezență” și a susținut că „nu invocă nicio infracțiune federală și nicio lege de stat care să fi fost încălcată”.

În ceea ce privește acuzațiile împotriva lui Trump, Blanche a spus că „vom lupta, vom lupta din greu”.

Următoarea dată de audiere în persoană în cazul fostului președinte Donald Trump este stabilită, deocamdată, pentru 4 decembrie la New York.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22