Pe aceeași temă
Niciun alt monarh englez sau britanic nu a reușit să atingă acest prag, iar nivel mondial, doar câțiva pot spune că au prins anul 70 al domniei lor. Când a devenit Regină, Elisabeta avea aproape 26 de ani.
În timpul domniei sale, lumea s-a schimbat într-un mod radical, dar Coroana britanică s-a adaptat și a ținut pasul cu vremurile.
În vârstă de 95 de ani, cel mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii a dat deja de sâmbătă startul festivităților dedicate Jubileului său de Platină, transmite Digi24.ro. La Sandringham, reședința ei privată de lângă Londra, a tăiat un tort pe care l-a primit de la un grup de invitați. Suverana a fost toată numai un zâmbet și s-a ținut de glume.
Iar seara, Elisabeta a II-a le-a dat supușilor o veste surprinzătoare, într-un mesaj transmis cu ocazia Jubileului de Platină: când pe tron va urca fiul ei, prințul moștenitor Charles, ar vrea ca soția acestuia, Camilla, să poarte titlul de „regină”, și nu de „prințesă consoartă”.
Elisabeta a II-a a devenit regină la 6 februarie 1952, odată cu decesul tatălui ei, George al VI-lea. Ea nu era în Londra atunci, ci într-un turneu internațional cu soțul ei, prințul Philip. Vestea tragică i-a prins în Kenya, pe atunci colonie britanică.
Regina Elisabeta a II-a a devenit șef de stat peste șapte țări, la 6 februarie 1952: Marea Britanie, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Pakistan, Ceylon și Africa de Sud. Erau țări independente, cu instituții distincte, doar persoana monarhului era aceeași.
Tânăra regină nu știa atunci, dar în timpul domniei ei, lumea avea să se schimbe în moduri în care nimeni nu s-a gândit. Transformările sunt comparabile cu cele din timpul stră-stră-bunicii ei, Regina Victoria, în timpul căreia a avut loc Revoluția Industrială.
Evenimente-cheie în timpul domniei Reginei Elisabeta a II-a
Iată câteva dintre evenimentele internaționale majore ale domniei Reginei Elisabeta a II-a:
În 1957, sovieticii pun pe orbită primul satelit artificial al lumii, Sputnik. Este începutul cursei spațiale, care se va termina în 1969, când Statele Unite au dus primii oameni pe Lună.
Regina Elisabeta a II-a a asistat la trecerea de la radio și televiziune alb-negru, la transmisii color, comunicații prin satelit, internet și mesagerie instant. În 1957, transmitea primul mesaj televizat de Crăciun, iar în 2019, a postat ea singură pe Instagram.
În acești 70 de ani, au apărut Concorde, primul avion supersonic de pasageri, și trenul de mare viteză japonez Shinkansen.
Uniunea Sovietică a impus regimuri comuniste în Europa de Est, apoi oamenii asupriți le-au dat jos în 1989. Uniunea Sovietică dispare și ea în 1991.
În timpul domniei sale, Regina Elisabeta a II-a vede intrarea și ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, dar și decolonizarea Africii și Asiei. Ajungem în timpul prezent. Regina Elisabeta a II-a este acum șef de stat în 15 țări, dintre care doar patru sunt dintre cele de acum 70 de ani. Restul sunt foste colonii care și-au obținut independența în ultimele decenii și care au păstrat monarhia ca formă de guvernământ. Commonwealth numără 14 țări și teritorii de peste mări.
Țări în care Regina Elisabeta a II-a este șef de stat în 2022: Marea Britanie, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Papua Noua Guinee, Jamaica, Insulele Solomon, Bahamas, Belize, Saint Lucia, Grenada, Saint Vincent și Grenadine, Antigua și Barbuda, Saint Kitts și Nevis, Tuvalu.
Anul trecut, Barbados, mica ţară din Marea Caraibelor, a organizat primele alegeri prezidenţiale din istoria sa, la 13 luni după ce anunţase că renunță să o mai aibă pe Regina Marii Britanii la conducerea statului, devenind republică.
Evenimente internaționale majore în timpul domniei Reginei Elisabeta a II-a:
1953 - moartea lui Stalin
1953 - SUA devin prima țară din lume cu TV color
1957 - satelitul Sputnik ajunge pe orbită
1960 - trupa The Beatles apare în UK
1961 - începe construcția Zidului Berlinului
1964 - Japonia lansează trenul-glonț Shinkansen
1969 - Primii oameni ajung pe Lună
1975 - Se termină războiul din Vietnam
1976 - Primul zbor al Concorde cu pasageri
1989 - cad regimurile comuniste din Europa de Est
1989 - este inventat WWW
1991 - sfârșitul Uniunii Sovietice
1993 - se naște Uniunea Europeană (tratatul de la Maastricht)
2016 - UK votează să iasă din Uniunea Europeană
Când încă era prințesă moștenitoare, tânăra Elisabeta a spus că toată viața ei va fi în slujba cetățenilor. După 70 de ani pe tron, această promisiune este încă actuală.