Reportaj BBC: Copiii din Mariupolul asediat au băut apă de ploaie din bălți

Redactia | 02.05.2022

Să găsești un strop de apă în Mariupolul bombardat era echivalentul unei lupte pentru supraviețuire.

Pe aceeași temă

Copiii așteptau ploaia ca să poată bea apă din băltoace, iar femeile își riscau viața alergând kilometri, sub tirurile de artilerie, până la o fântână.

După ce casa ei a fost distrusă de bombele rusești, Iulia și fiicele ei - în vârstă de 11, șase și trei ani - au trebuit să găsească un adăpost într-un subsol, dar femeia nu avea cu ce să își hrănească copiii.

Le era atât de sete, încât, când ploua, ieșeau în fugă să caute băltoace din care să bea apă. Nu aveau nici mâncare, nici produse de igienă, nici toaletă, nici duș.

"Am avut un castron mic [de supă] pentru trei copii o dată pe zi. Și un pahar cu apă pentru ca ei să se poată spăla", a povestit Iulia, pentru BBC

"Copiii cereau de mâncare, de aceea ea a încercat să-i hrănească la culcare, astfel încât să se simtă sătui când dormeau. Când a început să plouă în primul rând au putut să bea din băltoacă și au spus că apa aceea era atât de gustoasă. Apoi au găsit niște tigăi pe care să le umple cu apă", a povestit Natalia, o prietenă din Marea Britanie a femeii. Auzind tragedia prin care trece prietena ei din copilărie, ea a căutat soluții pentru a o scoate din Mariupol.

În cele din urmă, Iulia a fost nevoită să-și lase copiii ascunși în timp ce mergea să caute apă de băut.

"Era o fântână la trei kilometri distanță. A trebuit să fug acolo sub focuri de armă, sub bombe", a povestit Iulia într-un jurnal video pentru programul BBC.

Când fiica ei mijlocie s-a îmbolnăvit, nu a avut medicamente ca să o trateze: "Aveam bani, dar nu puteam să cumpăr nimic pentru că nu era nimic nicăieri, totul era spart, totul era jefuit și distrus", a spus ea.

Iulia și Nataliia au fost prietene apropiate încă de când erau la școală și au păstrat mereu legătura - până la izbucnirea războiului în Ucraina, în februarie. Zile, uneori săptămâni, Iulia nu a putut să îi transmită Nataliei mesaje.

Iulia și fetele ei se numără printre cele 11 milioane de ucraineni forțați să-și părăsească casele înainte de a scăpa în cele din urmă de Mariupolul asediat, cu săptămâni înainte de începerea evacuării coordonate de ONU, din orașul important din punct de vedere strategic. Orașul-port Mariupol, care a fost încercuit de la începutul lunii martie, se află acum în cea mai mare parte sub controlul forțelor ruse. Forțele ruse au blocat combinatul și continuă bombardamentul aerian.

Rusia a fost acuzată de crime de război pentru bombardarea intensă a orașului, primarul orașului afirmând că cel puțin 20.000 de civili au fost uciși. Peste 100.000 de oameni sunt încă blocați în oraș.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22