Pe aceeași temă
Întreruperi ale lanţului de aprovizionare ar putea lăsa 47 de milioane de femei din ţări sărace şi în curs de dezvoltare fără contraceptive moderne, a declarat agenţia Naţiunilor Unite, citată de dpa și preluată de Agerpres.
Analiza arată de asemenea că şase luni de măsuri restrictive ar putea rezulta într-un număr suplimentar de 31 de milioane de cazuri de violenţă domestică în condiţiile în care femeile sunt nevoite să rămână în case pentru perioade lungi de timp.
Întârzieri în programele pentru stoparea mutilării genitale (FGM) şi căsătoriei între copii din cauza pandemiei ar putea rezulta în două milioane de noi cazuri de FGM şi alte 13 milioane de căsătorii între copii în următorul deceniu care altfel ar fi putut fi prevenite, conform UNFPA.
În timp ce cifrele sunt stabilite cu aproximaţie, acestea arată "impactul catastrofal pe care COVID-19 l-ar putea avea în curând asupra femeilor şi fetelor la nivel global", a declarat directorul executiv al UNFPA, dr. Natalia Kanem, într-un comunicat de presă.
"Pandemia intensifică inegalităţile şi alte milioane de femei şi fete riscă acum să-şi piardă capacitatea de a-şi planifica familiile şi de a-şi proteja corpurile şi sănătatea lor", a mai spus ea. "Sănătatea femeilor şi drepturile lor trebuie protejate cu orice preţ", a declarat ea.
Agenţia ONU colaborează cu guvernele pentru consolidarea sistemelor de sănătate, asigurarea accesului la servicii cheie şi promovarea implicării comunităţii.