Reuniune NATO: Muntenegru, invitat sa devina membru al Alianţei. Reacţia Rusiei

Paul Cristescu | 01.12.2015

Ministrii de externe din NATO s-au reunit la Bruxelles, in perioada 1-2 decembrie 2015, pentru a analiza conflictele existente în Siria, Ucraina si Afganistan. Reprezentantii statelor Aliantei au invitat Muntenegru sa adere la NATO.

Pe aceeași temă

 

Felicitam Muntenegru”, a spus secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg in aplauzele ministrilor de externe, reuniti la sediul Aliantei din Bruxelles. "Acesta este inceputul unei foarte frumoase aliante", a adaugat Stoltenberg, citat de Hotnews.

 

Conform AFP aderarea va deveni efectiva in "cel mult un an si jumatate", dupa o faza de negocieri si dupa ratificarea documentului de catre cele 28 de parlamente nationale ale tarilor membre. 
 

Dupa separarea de Serbia si proclamarea independentei in 2006, Muntenegru s-a apropiat continuu de NATO, primind in cele din urma sprijinul SUA.
 

Alte doua state din regiune, Croatia si Albania, sunt cei mai noi membri ai NATO, la care au aderat in 2009.

 

 

Reacţia Rusiei: Proiectele comune cu Muntenegru vor fi anulate
 

Rusia va anula proiectele comune cu Muntenegru daca aceasta tara se alatura NATO, a declarat un senator rus, transmite Reuters, conform Hotnews.
 

Viktor Ozerov, seful comitetului pentru aparare si siguranta din Consiliul Federatiei Ruse, a spus ca vor fi anulate inclusiv proiectele din domeniul militar. Continua extindere a NATO catre est va atrage masuri de represalii din partea Rusiei, a declarat miercuri si purtatorul de cuvant al Kremlinului.

 

Moscova se opune oricarei largiri NATO in fostele tari comuniste din estul si sud-estul Europei. Ministrul de externe rus, Sergei Lavrov, a spus in septembrie 2014 ca orice expansiune a NATO este "o greseala, chiar o provocare". In declaratiile date atunci publicatiilor rusesti el a calificat politica usilor deschise aplicat de NATO ca "iresponsabila".

 

***

 

In cadrul reuniunii NATO vor avea loc un dineu de lucru in format Aliat, o reuniune dedicata Afganistanului in format Resolute Support Mission (RSM), precum si reuniunea Comisiei NATO - Ucraina (NUC). Reuniunea Comisiei NATO - Ucraina va aborda ultimele evolutii de securitate din Ucraina, precum si modalitatile prin care Aliatii pot sprijini in continuare partea ucraineana. Secretarul de stat american John Kerry se va intalni cu secretarul general al Aliantei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, transmite Hotnews.

 

Discutiile se vor concentra asupra situatiei de securitate din vecinatatile estica si sudica ale NATO, precum si asupra perspectivelor de adaptare strategica a Aliantei la amenintarile si factorii de risc in continua evolutie. 

 

Reuniunea dedicata Afganistanului urmeaza sa ia decizii referitoare la continuarea misiunii Resolute Support si va dezbate modul de abordare al NATO in relatia cu partea afgana, in viitor.

 

România, reprezentată de ministrul de Externe Lazar Comanescu

 

MAE anunta ca si ministrul afacerilor externe, Lazar Comanescu, va participa la reuniunea ministrilor de externe NATO. 

 

In marja ministerialei NATO, seful diplomatiei romane va avea intalniri bilaterale cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, si cu omologi din state membre NATO si din tari partenere ale Aliantei.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22